16 sept. 2016 | 17:56

Ecranul care poate fi tăiat cu foarfeca fără a-i fi afectată funcționarea

ACTUALITATE
Ecranul care poate fi tăiat cu foarfeca fără a-i fi afectată funcționarea

În cazul în care v-ați plictisit de eternele ecrane dreptunghiulare, oamenii de știință de la The National Institute for Materials Science din Japonia au fabricat unele care pot fi tăiate în orice formă.

Nu este, evident, un ecran LED și nici unul cu cerneală electronică, ci un hibrid organic și metalic care răspunde impulsurilor electrice. Acestea pot veni de la baterii AA sau de la cabluri de legătură, fără să fie necesară o încărcare continuă. Un strat de plastic stă deasupra și ascunde ionii de metal care se mișcă pe fundul unui strat de gel electrolit. Un strat final de polimer completează compoziția, potrivit PopSci.

Ecranul poate fi tăiat pe jumătate cu o foarfecă obișnuită. Ulterior, cele două jumătăți pot fi programate să afișeze imagini sau cuvinte diferite, funcționând fără nicio problemă. Pentru a modifica sau reprograma ceea ce e afișat pe ecran, un curent de electroni este necesar pentru a muta ionii de metal într-o zonă delimitată. Apoi, sunt necesare niște cabluri de tensiune care să furnizeze o cantitate de energie de 3 wați timp de câteva secunde pentru ca ionii să se deplaseze și ecranul să se actualizeze. Când cablurile sunt înlăturate, rămâne imaginea afișată timp de câteva zile, pentru că ionii de metal își păstrează locul până când polimerul este reîncărcat.

Dincolo de faptul că ecranul e cool și poate fi tăiat în orice formă, e mai eficient din punct de vedere energetic, întrucât nu are nevoie de o sursă constantă de energie precum un ecran LED, de exemplu. Ar putea fi folosit pentru o varietate de contexte: de exemplu, pentru a afișa reduceri, reclame sau oferte pentru magazine, reducând costurile obișnuite pentru astfel de promovări. Ar putea ajunge să fie implementat de producătorii auto și poziționat într-o parte ușor accesibilă șoferilor, pentru a afișa informații despre vreme sau despre trafic. Deocamdată, poate afișa o singură culoare, dar echipa de cercetători care l-a creat lucrează la o versiune multicoloră. Poți citi mai multe despre asta aici.