Doctor Strange are parte de un nou trailer de excepție
Doctor Strange, următorul film al celor de la Marvel, primește un nou trailer cu aproximativ o lună înainte de lansarea în cinematografe.
Dacă ați urmărit trailerele publicate până acum pentru filmul Doctor Strange, probabil ați observat că Marvel a adoptat un ton mult mai serios decât în cazul celorlalte producții. Ultimul spot, însă, ne prezintă și una dintre scenele amuzante care vor fi incluse în producție, alături de câteva cadre de excepție.
În cazul în care nu sunteți la curent cu povestea, trebuie să știți că aceasta îl va avea în centrul ei pe Stephen Strange, un neurochirurg de talie mondială. Viața acestuia se schimbă complet în momentul în care este implicat într-un accident, care îl lasă fără controlul brațelor. Medicina tradițională nu îl ajută pe doctorul Strange, astfel că acesta este nevoit să apeleze la soluții mai puțin convenționale. Astfel, Stramge ajunge la enclava Kamar-Taj, unde descoperă că acela nu este doar un loc pentru vindecare, ci și prima linie în lupta împotriva forțelor care vor să ne distrugă realitatea. Strange dobândește acolo puteri magice și este forțat să aleagă între vechea sa viață și cea de magician.
Antagonistul principal va fi interpretat de Mads Mikkelsen, pe care unii dintre noi îl știm deja din serialul Hannibal și din filme precum Casino Royale. Doctor Strange va fi primul film realizat de Marvel care va include elemente de magie, iar pentru a-i ajuta pe fani să-și facă o idee mai bună în legătură cu acesta, Marvel le va da ocazia să vizioneze timp de 15 minute o selecție de scene.
Scott Derrickson, regizorul filmului, are o experiență vastă în horror-uri precum Deliver Us from Evil și The Exorcism of Emily Rose. Rămâne de văzut dacă experiența în regizarea SF-ului The Day The Earth Stood Still cu Keanu Reeves a fost suficientă pentru a-l pregăti pentru Doctor Strange, ce va avea premiera pe 4 noiembrie.