17 oct. 2016 | 17:04

De ce persoanele heterosexuale ”experimentează” cu parteneri de același sex

ACTUALITATE
De ce persoanele heterosexuale ”experimentează” cu parteneri de același sex

Acum 15 ani, a început să capete popularitate un fenomen controversat: fete heterosexuale care se sărută între ele.

Madonna și Britney Spears au împărtășit un astfel de moment în fața a milioane de oameni, în cadrul Video Music Awards, iar Scarlett Johansson și Sandra Bullock au făcut același lucru la MTV Movie Awards, șapte ani mai târziu.

În 2008, Katy Perry a lansat faimoasa piesă „I Kissed a Girl”, iar fenomenul a început să fie repetat și în show-uri precum Orphan Black și The Good Wife.

Jamie Budnick de la Universitatea din Michigan a tratat acest subiect într-un articol publicat în The Conversation.

Începe cu o informație destul de cunoscută: multe femei tinere, care se identifică drept heterosexuale, au avut experiențe amoroase cu alte femei.

Dacă se credea că acest comportament e specific femeilor caucaziene care experimentează viața la cămin în timpul facultății, sunt multe studii care contrazic această limitare și arată că e ceva comun în multe contexte socio-economice. Și totuși, de ce fac femeile asta?

Într-o carte publicată în 2008, psihologul Lisa Diamond vorbește despre „fluiditatea sexuală”, care descrie felul în care femeile sunt mai predispuse să aibă modificări contextuale ale dorințelor sexuale. Laura Hamilton, sociolog, a explicat că, în contextul petrecerilor din perioada facultății, fetele se sărută din două motive: pentru a atrage atenția bărbaților și pentru a evita lesbienele. Leila Rupp, istoric, a descris aceste scene ca fiind o modalitate prin care femeile heterosexuale pur și simplu își explorează sexualitatea.

Totuși, chiar dacă s-ar crede că în general femeile care beneficiază de educație superioară au această tendință, NSFG (National Survey of Family Growth) a arătat că femeile din medii defavorizate au o predilecție mai mare pentru experimentarea cu persoane de același sex. O actualizare a studiului, făcută în 2016, nu a găsit un model semnificativ care depinde de nivelul de educație, dar a reiterat ideea predispoziției în cazul femeilor care nu merg la facultate.

În 2013, Budnick a intervievat 35 de femei care avuseseră astfel de experiențe. Majoritatea deveniseră mame în jurul vârstei de 20 de ani, dar în trecut avuseseră legături cu o femeie, în unele cazuri chiar relații și în momentul interviului încă susțineau că simt atracție față de același sex. Totuși, se identificau drept heterosexuale. Acestea au explicat că e mai important decât orice să fii o mamă bună, iar asumarea unei identități neheterosexuale nu mai era o prioritate, odată ce apăreau copiii în peisaj.

O parte dintre femeile identificate au explicat că cea mai bună parte în interacțiunile cu același sex era sentimentul că sunt înțelese. Altele au spus că motivul a fost siguranța, știind că asta nu le va afecta reputația și că le va feri de abuzuri sexuale. De exemplu, Tara, o femeie caucaziană care era la facultate în perioada aceea, a povestit: „Sunt o persoană care are nevoie de contact fizic, nu neapărat emoțional, dar nu merge prea bine cu alții, pentru că ți se pun tot felul de etichete. Când faci asta mai mult cu fete, nu există efecte negative”. În plus, Tara a explicat că bărbații interpretează deseori interesul ca fiind ceva mai mult: „Dacă vreau să te sărut, nu înseamnă că vreau să fac sex cu tine. Dar pentru mulți băieți aflați la petreceri, asta e mentalitatea”.

Budnick concluzionează într-un mod destul de previzibil: femeile nu se sărută una pe alta pentru atenția unui bărbat sau pentru a-și asuma cu mândrie identitatea de bisexuale sau lesbiene. Pot fi și acestea motive valabile, dar există multe altele, care cântăresc la fel de mult.