03 iul. 2016 | 09:12

Cum vezi parolele salvate în Internet Explorer și Microsoft Edge

TUTORIALE
Cum vezi parolele salvate în Internet Explorer și Microsoft Edge

Pentru momentele în care ai uitat o parolă introdusă anterior în browser, ar fi bine să știi cum vezi parolele salvate în Internet Explorer și Microsoft Edge.

Cei de la Microsoft au făcut eforturi semnificative pentru a-și îmbunătăți browserele pe sistemele desktop. Cu toate acestea, cea mai mare parte a utilizatorilor optează în continuare pentru Chrome sau Firefox. Dacă vă numărați totuși printre cei care au nevoie de câteva particularități exclusive browserelor create de gigantul din Redmond, ar fi bine să aveți în vedere și cum vezi parolele salvate în Internet Explorer și Microsoft Edge. Nu de alta, dar cu toate că vine la pachet cu vulnerabilități importante, Internet Explorer este singurul browser cu suport pentru aplicații ActiveX de exemplu.

Trecând peste aceste detalii, deși vorbim de două browsere separate, în cazul în care folosiți un sistem de operare precum Windows 8, 8.1 sau Windows 10, parolele sunt salvate în același loc. Până la un anumit pas și accesarea listei de parole folosite în Internet Explorer în Windows 7 necesită urmarea acelorași etape.

În primul rând, trebuie să intrați în Control Panel la secțiunea Internet Options. Opțional, faceți click pe butonul de start, iar în bara de căutare, tastați Internet Options. Din paginile de meniu de sus, intrați la Content. Secțiunea care vă interesează este AutoComplete. În dreptul ei, apăsați în partea dreaptă pe Settings. În noua fereastră apăsați pe Manage Passwords și ar trebui să vedeți lista cu parole.Internet Options

În cazul unui sistem de operare mai recent, când veți apăsa pe Manage Passwords din Internet Options, vi se va deschide o altă secțiune din Control Panel intitulată Credential Manager, respectiv Web Credentials. În mare parte, aceasta este o listă de parole la fel care cea din Chrome sau Firefox. Ca urmare, este suficient să dați dublu click pe pagina web care vă interesează, de genul Facebook și să apăsați pe butonul Show din dreptul parolei ascunse de bulinuțe.Web credentials

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele