05 feb. 2016 | 15:20

Cum să devii programator de jocuri imediat după facultate cu ajutorul Ubisoft

FEATURE
Cum să devii programator de jocuri imediat după facultate cu ajutorul Ubisoft

Dacă ești gamer, e imposibil să nu fi auzit de Ubisoft. Compania franceză e unul dintre cei mai mari jucători din industrie și la propriu, și la figurat, iar numele ei se leagă de jocuri precum Assassin’s Creed sau Far Cry.

Ubisoft România a fost poate prima divizie a unei mari companii internaţionale din domeniul tehnologiei care a aterizat în România. La noi s-a deschis primul birou de producţie Ubisoft din afara Franţei, în 1992. Știm cu toții că nu e chiar ușor să ajungi să lucrezi într-o astfel de industrie, dar cei de la Ubisoft au găsit o modalitate prin care pot facilita accesul tinerilor cu adevărat pasionați și talentați, prin programul Graduate.

Ce este Ubisoft Graduate Program

Pentru că am vrut să aflu mai multe despre proiect direct de la sursă, am vizitat sediul pe care îl împart cu cei de la Gameloft. Deși știam în prealabil că majoritatea angajaților sunt tineri, am fost surprinsă de atmosferă în cel mai bun sens cu putință. Am avut senzația, în primă fază, că am nimerit într-un campus plin cu studenți aflați în pauza dintre cursuri.

Desigur, înăuntru se muncea temeinic, dar în aceeași atmosferă veselă, relaxată și colorată cât să nu îți dea senzația că ești într-o corporație anostă. Dar, până să ajungem la motivele adiacente pentru care mi se pare că e un mediu în care ai toate motivele să îți dorești să lucrezi, să vedem despre ce e vorba în Ubisoft Graduate Program.

IMG_5496

Este vorba despre un proiect care se desfășoară la nivel mondial în studiourile Ubisoft și a început acum trei ani. Se adresează celor care vor să își construiască o carieră în domeniul jocurilor. Condițiile sunt să termine o facultate cu profil tehnic în anul curent, iar experiența lor de lucru să nu depășească un an. Dat fiind faptul că în România nu există facultăți care să te pregătească pentru acest domeniu, e o oportunitate extraordinară. Anul acesta sunt deschise doar două poziții de Gameplay Programmer, pentru care poți aplica aici până pe 15 februarie.

Cerințele nu sunt exagerate, dar procesul de selecție este destul de strict. „Un absolvent care vrea să aplice trebuie să dețină cunoștințe avansate de C++, sunt anumite teste tehnice și interviuri pe care le va da, iar într-un final, cei mai buni ajung în etapa finală. Nu e ceva imposibil de trecut, nu trebuie să fii olimpic pentru a avea șanse la acest program”, mi-a spus Andreea State, specialist în recrutare.

Prima etapă de recrutare presupune selecția CV-urilor. Dintre toți candidații, sunt aleși cei mai apropiați de cerințe, așa cum era de așteptat, iar aceștia vor da un test tehnic, cu ajutorul căruia vor fi triați suplimentar. Apoi, cei care trec testul vor fi chemați la sediu, unde vor avea discuția de HR cu Andreea și un interviu ceva mai tehnic cu doi programatori Ubisoft, apoi încă un test tehnic. Cei care trec toate aceste etape ajung în lista scurtă, care ajunge la headquarters, în Franța. Ultima etapă presupune un interviu telefonic cu cineva de acolo. Procesul acesta se termină undeva la începutul lui mai. După ce studenții își iau licența cu acte în regulă, încep să lucreze, undeva prin toamnă.

IMG_5544

Încă un aspect interesant al programului e că se desfășoară pe parcursul a doi ani. Primul an se lucrează la studioul din București, unde proaspătul absolvent va lucra la dezvoltarea unui joc AAA.. „Fără să fie limbă de lemn, programul e de fast-track, pentru că sunt oferite toate șansele de a acumula cât mai multe cunoștințe. Fiecare graduate are un mentor, care se ocupă în special de dezvoltarea lui, un buddy, adică un coleg cam de același nivel cu el, plus sprijin de la HR pe partea de dezvoltare a carierei, plus orice sfat care îi este necesar”, a explicat Andreea în continuare.

Acest an la sediul Ubisoft îl va pregăti pentru următorul care va fi desfășurat la un alt studio Ubisoft din lume, unde va lucra tot la un proiect AAA.. Scopul este ca la finalul celor doi ani, absolventul să rămână în studioul din București, ca angajat permanent. Pe toată perioada celor doi ani, viitorul programator de jocuri va fi plătit cu echivalentul unui salariu, iar atunci când va „migra” la un alt studio, va fi sprijinit în ceea ce privește găsirea unui loc de cazare, precum și cu acomodarea. „Beneficiul cel mai mare e că dacă îți dorești o carieră în domeniul acesta, beneficiezi de tot sprijinul pe care ți l-ai putea dori. Ai acces la informații, ai oameni cu experiență care te ajută, și mai e și ideea de a avea o experiență într-un alt studio. Practic, ești tânăr, la început de drum, și ai doi ani de carieră asigurați, iar la finalul acestei perioade ți se oferă oportunitatea de a rămâne în Ubisoft, ca angajat permenent”, a mai spus Andreea.

IMG_5546

Am vorbit și cu Ryan Kerswill, originar din Anglia, care își petrece al doilea an din program la studio-ul din București, ca programator online pentru Ghost Recon. Eu a avut ocazia de a termina o facultate în domeniu, care l-a ajutat considerabil. Mi-a confirmat și el că e vital să deții cunoștințe de C++, dar și să ai capacitatea de a lucra într-o echipă. Cel mai mare avantaj al programului, din punctul său de vedere este faptul că primești un training care îți este dedicat, astfel încât avansezi mult mai ușor decât ai face-o în condiții obișnuite.

De asemenea, în primul an petrecut la Monpellier l-a cunoscut pe Michel Ancel, unul dintre principalii designeri ai Rayman, jocul său preferat din copilărie. „E incredibil că poți să ajungi să cunoști oameni pe care îi admiri și la care nu credeai că vei ajunge”, mi-a spus el.

Așadar, programul Ubisoft Graduate s-ar putea să fie exact ce îți trebuie, în eventualitatea în care chiar te pasionează jocurile și ceea ce se află în spatele lor. După cum am specificat și mai sus, înscrierea pentru cei care se află acum în anii terminali se face pe site, până pe 15 februarie.