Cum au revoluționat sovieticii ceasurile de mână

Ceasurile de mână produse de URSS au reușit să schimbe destul de mult parcursul acestor accesorii, în ultimii 100 de ani.

Dacă alegerile din Statele Unite de anul acesta au mizat pe discuția despre aducerea înapoi a job-urilor care au fost mutate peste hotare, pentru că mâna de lucru este mai ieftină, lucrurile stăteau ceva mai diferit acum aproximativ 80 de ani.

În timpul Marii Crize din Statele Unite, un grup de muncitori de la o fabrică din Ohio s-a bucurat nespus de faptul că locurile lor de muncă se mută în altă parte, iar unii chiar s-au alăturat acestui proces. Aceștia erau muncitorii de la Dueber-Hampden Watch Company, o companie ce a intrat în faliment și care a fost cumpărată de sovietici, în 1930.

Ceasurile de mână prezentau un interes destul de mare pentru Uniunea Sovietică, la acea vreme, având în vedere că aceștia doreau să-și creeze propria industrie, care să rivalizeze cu cea elvețiană.

Rugămintea pe care Elena Lasconi le-o adresează românilor, cu 24 de ore înainte de alegerile parlamentare: ”Să nu uităm un lucru extrem de important!”

Care sunt cele mai întâlnite nume de familie din țările europene. Surpriză mare la România

21 de angajați ai fostei fabrici au mers în URSS, alături de cei trimiși să aducă echipamentele din SUA. Aceștia au început să producă ceasuri, schimbând însă literele cu caractere chirilice, dar păstrând liniile de design preluate din State. Pe măsură ce fabrica s-a dezvoltat, și un stil propriu, sovietic, al acestor ceasuri de mână, a apărut.

Conform lui Dashiell Oatman-Stanford, intervievat de collectorsweekly.com, se poate afirma că rușii au lansat un adevărat trend de ”împrumutare” a design-ului de la alți producători, începând cu modelul de ceas Type-1. La acea vreme, nu exista ideea de respectare a drepturilor de autor, ceea ce le-a permis sovieticilor să lucreze cu tot felul de design-uri. Partea cea mai bună este că toate ceasurile de mână preluate din Vest de către URSS, ajungeau să fie mai durabile și mai fiabile decât originalele.

Având în vedere că ceasurile erau produse, la început, în Prima Fabrică de Stat (iar mai apoi, în alte fabrici asemănătoare), rușii nu au adăugat elemente de marketing ceasurilor. Aceștia nu au mers pe linia instituită de elvețieni, de introducere a mai multor mecanisme care să complice sistemul. Ceasurile sovietice au fost accesorii utilitare, care și-au făcut treaba așa cum trebuia.

După ce, în Al Doilea Război Mondial, s-au deschise mai multe fabrici de stat pentru producția de ceasuri, acestea au rămas active în continuare și astfel, s-au consolidat o serie de branduri: Raketa, Poljot, Slava și Vostok, ultimul dintre acestea fiind, probabil, cel mai cunoscut la nivel mondial.

Oatman-Stanford este de părere că industria sovietică de ceasuri a fost inovatoare, până la un punct. Rușii au preluat idei de la alți producători, dar au ținut întotdeauna să facă lucrurile mai bine decât originalul.