19 dec. 2016 | 15:28

Cum accesezi Control Panel cu un simplu ”click dreapta”

TUTORIALE
Cum accesezi Control Panel cu un simplu ”click dreapta”

Dacă obișnuiești să modifici deseori parametrii de funcționare ai sistemului de operare, cel mai bine ar fi să ai Control Panel la un click distanță.

Indiferent dacă folosiți un PC cu Windows de un an sau de un deceniu, în mod inevitabil, v-ați lovit de Control Panel. Panoul de control al sistemelor de operare create de Microsoft a trecut printr-o evoluție semnificativă, mai ales odată cu lansarea Windows 8 și, ulterior, Windows 10. Interesant este faptul că, deși compania americană a insistat destul de mult pe noua interfață Settings, există în continuare setări pe care nu le puteți modifica decât prin intermediul clasicului Control Panel.

În principiu, există foarte multe metode prin care puteți ajunge în Control Panel. Îl găsiți în meniul de Start, în File Eplorer sau Windows Explorer și, din câteva clickuri, îl puteți ancora chiar și pe desktop. Asta nu înseamnă însă că nu există o soluție și mai simplă. Cu câteva linii de text introduse în regiștri, puteți avea Control Panel la click dreapta. Astfel, oriunde v-ați afla în Windows, indiferent de fereastră, un click dreapta este suficient pentru a deschide rapid panoul de control al PC-ului.

Control Panel click dreapta meniu contextual

Cum accesezi Control Panel cu un simplu ”click dreapta”, folosind Regedit

Meniul contextual din Windows, care apare de fiecare dată când faceți un click dreapta undeva pe ecran, este surprinzător de flexibil. De acolo se pot scoate cu ușurință opțiuni sau se pot adăuga altele noi, în funcție de nevoie. Există și câteva aplicații dedicate acestui proces. ContextEdit este un utilitar foarte bine realizat ce poate fi folosit dacă aveți mai multe curiozități pe marginea acestui subiect.

Dacă singurul lucru pe care vi-l doriți este să adăugați Control Panel la click dreapta, intrați în editorul de regiștri din Windows apăsând pe Windows + R și tastând Regedit în fereastra care apare. Confirmați cu Enter. În noua fereastră, folosind structura arborescentă din partea stângă, navigați până la HKEY_CLASSES_ROOT\ Directory\ Background\ shell. Faceți click dreapta pe Shell și optați pentru New – Key. Introduceți ca nume pentru noua cheie Control Panel. Acesta va fi textul care va apărea în meniul contextual, în cazul în care vreți să fiți mai aventuroși și să tastați altceva. Repetați procedura, faceți click dreapta pe Control Panel și optați din nou pentru New – Key, cu mențiunea că, de această dată, veți tasta ”command” fără ghilimele. Faceți click pe cheia proaspăt creată, la fel ca în imaginea de mai sus și faceți dublu click pe cheia (Default) din partea dreaptă a ecranului. Fără ghilimele sau spații suplimentare, în noua fereastră cu titlul Edit String tastați ”rundll32.exe shell32.dll,Control_RunDLL”. Confirmați modificarea cu Ok.Control Panel click dreapta meniu contextual doneÎnchideți Regedit și faceți un click dreapta pe desktop. Modificarea făcută de voi în regiștri ar trebui să apară imediat. Dacă vreți să ștergeți Control Panel din meniul contextual, intrați din nou în Regedit și ștergeți cheia Control Panel creată manual anterior.

Pentru a adăuga orice alte programe în meniul contextual din Windows, repetați pașii de mai sus, tastați numele programului cu pricina în locul Control Panel, iar când ați făcut dublu click pe stringul (Default) din partea dreaptă a ferestrei, tastați calea către programul pe care vreți să-l accesați.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele