20 iul. 2016 | 16:56

Cu aplicația „Inspectorul Pădurii” poți salva codrii României

ACTUALITATE
Cu aplicația

Pentru a combate defrișărille ilegale, Ministerul Mediului face apel la cetățeni. Aplicația „Inspectorul Pădurii” transformă orice persoană în pădurar.

„Această aplicație poate fi descărcată de către oricine pe orice telefon mobil cu sistem de operare Android. Descărcarea se poate face gratuit din Google Play”.

Aplicația „Inspectorul Pădurii” a fost testată timp de o lună de către oficialii Ministerului, pentru a asigura buna funcționare a ei. „Știți foarte bine că informatizarea sistemelor de urmărire a transporturilor de lemn, dar și a operațiunilor de exploatare forestieră, fac parte din planul nostru de combatere a fenomenului tăierilor ilegale de păduri”, a mai declara Pașca Palmer.

Cum funcționează „Inspectorul Pădurilor”? „Oricine poate verifica, cu propriul telefon, dacă un camion sau altul care transportă masă lemnoasă o face cu acte în regulă sau nu. Cu alte cuvinte, această aplicație oferă posibilitatea populației să verifice într-un mod extrem de simplu, printr-un singur pas, legalitatea unui transport de lemne”.

Până acum, cetățenii care suspectau un transport ilegal de lemne trebuiau să sune la 112, apoi operatorii trebuiau să verifice dacă transportul se află în baza de date SUMAL, iar abia apoi, dacă transportul era ilegal, puteau fi chemate autoritățile. Acum, oamenii care folosesc aplicația știu dinainte dacă un transport este aprobat sau nu.

„Să presupunem că suntem pe autostrada București – Pitești și observăm un vehicul care transportă masă lemnoasă. Avem de făcut un singur lucru: Introducem numărul de înmatriculare al camionului în aplicația pe care o avem deja descărcată pe telefonul mobil cu serviciul de date funcțional. Aplicația verifică, în timp real, acest număr în sistemul SUMAL și oferă automat informații despre transport: În cazul în care transportul este înregistrat, aplicația va afișa informațiile disponibile despre acest transport. Asta înseamnă că respectivul vehicul transportă lemn în mod legal, înregistrat în SUMAL și deține documentele necesare. În cazul în care numărul de înmatriculare nu este identificat, aplicația va genera următorul mesaj: Nu există Cod Online generat în ultimele 72 de ore pentru numărul auto verificat! Asta înseamnă că acest transport este posibil să fie ilegal, nefiind înregistrat în sistemul SUMAL. În această situație, pasul următor este să sunăm la 112 pentru a reclama respectivul transport și pentru intervenția rapidă a instituțiilor de control”, a explicat Cristiana Pașca Palmer.

Aplicația poate fi descărcată de aici.