Chinezii amenință: ce s-ar întâmpla dacă americanii ar porni un război economic
Apple și alte mari companii americane ar putea avea de suferit în cazul unui război economic cu China.
În urmă cu câteva zile, Donald Trump a fost ales președinte al Statelor Unite ale Americii. Trump a reușit să o învingă pe Hillary Clinton, în ciuda faptului că majoritatea sondajelor o considerau pe aceasta din urmă favorită în fața republicanului. Unul dintre lucrurile asupra cărora Trump a insistat pe parcursul campaniei sale electorale a fost relația economică dintre Statele Unite și China.
Conform Verge, Trump a sugerat că va încerca să convingă mai multe companii (printre care și Apple) să-și mute fabricile în Statele Unite, iar din acest punct de vedere, ar vrea să implementeze taxe vamale de 45% pentru toate produsele din China. Mai mult decât atât, Trump a specificat în mod clar că guvernul Chinez manipulează valuta. Însă publicația chineză Global Times susține că asemenea măsuri ar putea avea consecințe extrem de grave pentru americani.
Orice măsură protecționistă va declanșa o reacție din partea autorităților de la Beijing, acestea urmând a răspunde cu aceeași monedă. ”Avioanele Boeing ar putea fi înlocuite cu avioane Airbus. Vânzările de mașini și de iPhone-uri ar scădea, iar importurile de soia și de porumb din America ar fi oprite. De asemenea, China poate limita numărul de studenți chinezi din Statele Unite”, scrie publicația.
Desigur, în acest moment, nu știm exact ce soluții va alege Trump în viitor. Președintele Xi Jinping a vorbit de curând cu Trump, aceștia urmând a păstra legătura în vedea unei viitoare întâlniri. În cazul unui război economic, Apple ar putea fi una dintre cele mai afectate companii.
China este una dintre cele mai importante piețe pentru gigantul american. În ultimii ani, însă, producătorii chinezi au început să pună din ce în ce mai multă presiune pe el. Iar ultimul iPhone se pare că nu a ajutat compania să-și revină. Conform unor informații publicate de Reuters, mulți dintre utilizatorii de acolo nu își doresc să facă pasul către ultimele modele. În schimb, aceștia ar apela la metode alternative, pentru a schimba designul telefoanelor lor, astfel încât acestea să se asemene cu iPhone 7.