03 aug. 2016 | 17:20

Cele mai bune telefoane care fotografiază sub apă

TUTORIALE
Cele mai bune telefoane care fotografiază sub apă

În România, putem găsi pe piață unele dintre cele mai bune telefoane care fotografiază sub apă.

Nu sunt mulți cei care fac fotografii sub apă cu un smartphone și, prin urmare, nici gama de dispozitive mobile capabile de așa ceva nu este foarte bogată. Cu toate acestea, ne-am uitat peste ofertele magazinele din România și am selectat câteva dintre cele mai bune telefoane care fotografiază sub apă.

Înainte de toate, însă, trebuie să știți că, de cele mai multe ori, nu este recomandat să folosiți un telefon în acest fel fără a avea o husă specială. Mai mult decât atât, ecranele acelor telefoane care fac poze sub apă nu vor mai funcționa foarte bine în condițiile în care sunt scufundate. Desigur, aceasta nu ar fi o mare problemă pentru unii. Până la urmă, nimeni nu vrea să folosească ecranul intensiv în acele condiții.

Astfel, cele de mai jos sunt cinci dintre cele mai bune telefoane care fotografiază sub apă.

Galaxy S7

Primul terminal din lista noastră este și cel mai performant din punct de vedere al specificațiilor. Samsung Galaxy S7 are un display de 5,1 inch cu rezoluție QHD, probabil același panou S-AMOLED pe care l-am văzut și pe modelul de anul trecut. S7 edge vine cu un display ceva mai mare, de 5,5 inch, cu aceeași rezoluție. Pe partea de procesare, românii vor avea acces la modelele cu procesoare Exynos 8890, cu opt nuclee.

Cele mai bune smartphone-uri cu senzor de amprenta

Procesorul funcționează în paralel cu 4GB RAM, iar utilizatorii vor putea opta pentru versiuni cu 32 sau 64GB spațiu de stocare. Camerele foto sunt de 5, respectiv 12MP, cei de la Samsung renunțând la senzorul de 16MP, pentru unul de rezoluție mai mică, dar considerabil mai bun, în special în condiții de lumină scăzută, și capabil să realizeze fotografii sub apă fără probleme.

Bateriile sunt mai mari. Samsung Galaxy S7 vine cu un acumulator de 3.000 mAh, iar versiunea edge are o baterie de 3.600 mAh. Senzorul de amprente este acolo unde a fost și anul trecut, iar slotul pentru card microSD a fost introdus din nou, la fel și rezistența la apă. Îl poți cumpăra de AICI.

Xperia Z5

În ceea ce privește Sony Xperia Z5, dar și Xperia M4 Aqua (următorul dispozitiv din lista noastră cu telefoane care pot fotografia sub apă), situația este mai complicată. Cei de la Sony le-au promovat drept dispozitive care pot fi folosite sub apă, întrucât beneficiază de standardul IP68. Ulterior, însă, oficialii companiei și-au schimbat părerea și i-au sfătuit pe utilizatori să nu folosească telefoanele în asemenea condiții.

Sony Xperia Z5 cel mai bun smartphone dual SIM

Din câte se pare, testele din cadrul Sony fuseseră efectuate în condiții speciale, iar realizarea de fotografii sub apă ar anula garanția. Chiar și așa, mulți utilizatori au testat telefonul sub apă, obținând o serie de fotografii și videoclipuri reușite.

Sony Xperia Z5 este construit în jurul unui ecran Full HD 5,2 inch, a unui procesor Snapdragon 810 și a unei memorii RAM de 3GB. Spațiul de stocare este de 32GB, iar camerele sunt de 5 și 23MP. Bateria de 2.900 mAh, spun japonezii, ar trebui să ofere două zile fără reîncărcare. Îl poți achiziționa de AICI.

Xperia M4 Aqua

Sony Xperia M4 Aqua are o cameră foto principală de 13 megapixeli, cu o diafragmă de f/2 și o valoare ISO care ajunge până la 3.200. Sony laudă modul Superior Auto, capabil să detecteze în mod automat până la 52 de scenarii diferite, pentru fotografii mereu bune, în lumină difuză sau în lumină puternică de fundal.

sony xperia m4 aqua

De asemenea, este un smartphone rezistent la apă și este disponibil în patru nuanțe de culoare. Însă, așa cum am apus mai devreme, japonezii au avertizat utilizatorii în legătură cu utilizarea telefonului sub apă. Dar nici posibila anulare a garanției nu i-a oprit pe unii de la realizarea de fotografii sub apă. Dacă vă doriți propriul Xperia M4 Aqua, îl puteți cumpăra de AICI.

HTC Desire Eye

HTC Desire Eye are aceleași specificații tehnice ca HTC One M8. Mai exact, un procesor Snapdragon 801 tactat la 2,3Ghz și o memorie RAM de 2GB. HTC Desire Eye este și resistent la apă și dispune de sunet BoomSound. Telefonul vine cu Android peste care taiwanezii au aplicat interfața HTC Sense.

HTC Desire Eye cele mai bune telefoane pentru fotografii

Carcasa din policarbonat încadrează un display Full HD de 5,2 inci. Grație celor două camere foto de 13 megapixeli, poziționate pe față și pe spate, HTC Desire Eye se numără printre cele mai bune telefoane care fotografiază sub apă. Acestea sunt acompaniate de blițuri duale, care garantează naturalețea culorilor, indiferent de condițiile de lumină. HTC Desire Eye poate fi găsit pe eMAG la un preț foarte bun.

Samsung G389 Xcover3

Dispozitivul acesta face parte din  și este, în mare parte, la fel de rezistent precum primele două smartphone-uri. În principiu, face faţă tuturor aventurilor la care îl supuneți. În practică, abilităţile sale sunt definite foarte precis prin două certificări importante: MIL-STD 810G şi IP67.

galaxy xcover 3

Primul dintre cele două confirmă că-l puteți scăpa pe pământ de la o înălțime de 1,2 metri fără nici un fel de repercusiuni, iar cel de-al doilea atestă abilitatea noului Xcover 3 de a rezista la praf și sub apă timp de 30 minute la o adâncime de până la un metru. Butoanele fizice pentru navigare rapidă prin meniu au fost optimizate pentru a fi folosite în temperaturi extreme fără nici un fel de probleme.

Telefonul este capabil să fotografieze sub apă, însă nu vă așteptați la cele mai bune cadre, întrucât veți avea acces doar la o cameră de 5 megapixeli. Samsung Galaxy Xcover 3 poate fi achiziționat de AICI.