05 iun. 2016 | 09:32

Cea mai urâtă culoare din lume are un rol foarte important

ȘTIINȚĂ
Cea mai urâtă culoare din lume are un rol foarte important

Cea mai urâtă culoare s-ar putea dovedi extrem de utilă în viitor.

În cazul în care nu vă amintiți, Australia a devenit în anul 2012 prima țară din lume care a luat o măsură anti-fumat extrem de dură: introducerea pachetelor simple, de aceeași culoare. Ulterior, numeroase altă țări, printre care se numără Franța, Marea Britanie, Irlanda și Ungaria, au urmat exemplul australienilor și au introdus legi similare.

[related]

De fapt, luna trecut, companiile producătoare de țigări au primit o lovitură extrem de importantă pe continentul nostru, atunci când Curtea de Justiție Europeană a decis că Directiva privind produsele de tutun, adoptată în 2014, nu depășește ceea ce este necesar.

Practic, aceasta le va permite numeroaselor state membre să implementeze fără probleme măsuri mai dure împotriva producătorilor de țigări, măsuri care ar putea include și pachetele simple, de aceeași culoare.

pantone 448c

Dar când vine vorba de aceste pachete simple, trebuie să știți că ele au fost adoptate în Australia după studii detaliate, care ar fi durat în jur de trei luni de zile.

Scopul acestora era de a găsi o culoare suficient de respingătoare, încât să-i poată descuraja pe fumători. În toată această perioadă, un grup format din academicieni și cercetători comerciali au efectuat nu mai puțin de șapte studii separate, care ar fi implicat în jur de o mie de fumători cu vârste cuprinse între 16 și 64 de ani.

Conform rezultatelor, nuanța de maroniu închis pe care o puteți vedea mai sus (cunoscută, de asemenea, drept Pantone 448C) a fost declarată cea mai puțin atrăgătoare. Conform fumătorilor, aceasta ar sugera țigări de cea mai proastă calitate.

Nu doar maroniul închis a fost luat în considerare, ci și anumite nuanțe de verde, bej, gri sau galben. Niciuna dintre acestea nu a avut aceleași rezultate când a venit vorba de minimizarea atractivității și maximizarea pericolului perceput. Ultima țară care și-a manifestat interesul față de pachetele simple de țigări a fost Canada.

Din păcate, în Statele Unite, din cauza diverselor legi care garantează libertatea de exprimare și a influenței companiilor producătoare de țigări, asemenea măsuri sunt, pentru moment, aproape imposibile.