Ce secrete s-ar putea ascunde în spatele acestui zid descoperit în Egipt

Ce secrete s-ar putea ascunde în spatele acestui zid descoperit în Egipt

Arheologii au descoperit de curând un zid situat în apropierea orașului egiptean Aswan, care ar putea ascunde mai multe secrete.

În ciuda numeroaselor descoperiri efectuate acolo pe parcursul timpului, Egiptul ascunde în continuare numeroase secrete pentru arheologi. După cum scrie site-ul International Business Times, aceștia au reușit de curând să descopere un zid chiar sub un drum frecventat de turiști, în apropierea orașului Aswan. După ce efectuat o serie de analize, aceștia au ajuns la concluzia că zidul ar putea ascunde câteva secrete importante.

Descoperirea a fost efectuată de către oamenii de știință are explorau cimitirul Qubbet el-Hawa. Acesta conține o serie de morminte săpate în piatră ale unor oficiali egipteni din urmă cu aproximativ 4.000 de ani. În condițiile în care numeroase operațiuni ilegale au avut loc în zona respectivă în ultimii ani, cercetătorii încearcă să exploreze situl cât mai rapid.

În acest moment, unii susțin că descoperirea este atât de importantă, încât nu este decât o chestiune de timp până vor fi găsite noi morminte în cimitir. Pentru a determina vârsta exactă a zidului, arheologii s-ar fi folosit de rămășițele de ceramică din cadrul acestuia. Unele dintre ele ar fi fragmente de boluri construite într-un stil specific domniei lui Pepi al II-lea, în timpul celei de-a șasea dinastii (circa 2278-2184 î.Hr.) din Vechiul Regat.

Însă unele dintre fragmente au fost asociate cu borcanele din lut tipice Primei Perioade Intermediare și Regatului Mijlociu. Asta ar sugera faptul că cimitirul a fost extins pe parcursul timpului. Ulterior, cercetătorii au ajuns la concluzia că zidul a fost construit pentru a susține cimitirele unor înalți oficiali din timpul Vechiului Regat, printre care se numără și doi guvernatori ai insulei Elefantina.

Nu este prima oară când cercetătorii de la Universitatea din Birmingham și cei de la Societatea Egipteană de Explorare reușesc să atragă atenția. De curând, ei au dezvăluit drumul care ducea la mormântul lui Sarenput I.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Etichete: