Castle Break vrea să te ducă să vizitezi castelele uitate ale României

Castle Break vrea să te ducă să vizitezi castelele uitate ale României
11:14 26.04.2016

Nu o să reluăm iar clișeul cu „România e o țară superbă, dar noi nu știm să o valorificăm”. În schimb, vă vom arăta că acest adevăr nu e valabil pentru toată lumea.

Echipa din spatele proiectului Castle Break și-a propus să ne arate și fața „boierească” a României, prin organizarea de tururi ale castelelor și conacelor mai puțin cunoscute din țara noastră. Înscrierea se face pe site, prețurile sunt accesibile, iar lista completă a tururilor din acest an o găsești aici, împreună cu toate detaliile necesare. Următorul tur va fi desfășurat în perioada 21-22 mai, la Castelul Daniel din Vârghiș, care a fost ridicat pe locul unui conac mai vechi, în secolul al XVI-lea, în stil renascentist. Construcţia se află în mijlocul unui parc dendrologic, iar în urma numeroaselor atacuri otomane s-a deteriorat. În secolul al XVIII-lea, Daniel Istvan l-a reconstruit în stil baroc, iar mai târziu proprietatea a primit multe elemente clasice. Renovările au cruțat arcadele şi stemele sculptate in stil renascentist din partea sudică a castelului.

Tururile prin fiecare castel sau conac vor fi ghidate de proprietari sau administratori, astfel încât vizitatorii vor afla poveşti inedite direct de la sursă şi vor avea ocazia de a vorbi cu cei care s-au dedicat salvării acestor monumente. Din când în când, vor fi şi momente culinare autentice, „fie că va fi vorba de cine printre porţelanuri, picnicuri în grădină sau mâncare gustoasă la ceaun”.

Așadar, dacă te atrage ideea de a vizita conacele și castelele Munteniei, Transilvaniei și Moldovei, scapi de problema organizării minuțioase a excursiei. Castle Break îți pune la dispoziție transport, cazare, mic-dejun, ghid și tururi organizate. În plus, dacă ai un grup mai mare doritor de astfel de experiențe, poți comanda un tur personalizat, pentru care echipa din spatele Castle Break te va consilia, pentru ca apoi să îl transforme în realitate. Singura obiecție pe care o putem avea e că timpul alocat fiecărei excursii e cam modest.