Casa Experimentelor: locul în care înveți știință jucându-te
Navigând pe internet, am descoperit că, de puțin timp (mai exact, de pe 6 ianuarie), în București există o Casă a Experimentelor. Se ocupă exact cu ceea ce speram să se ocupe: e un loc amenajat special pentru copiii care vor să învețe știință, dar nu din anostele manuale școlare, ci experimentând.
Știința e fascinantă și nu chiar atât de greu de înțeles, odată ce asimilezi principiile de bază ale ramurilor ei. Totuși, e dificil să stârnești și cu atât mai mult să menții curiozitatea unui copil, mai ales dacă îi dai senzația de obligativitate și pui totul sub umbra lui „trebuie să înveți asta, altfel iei o notă mică la școală”. De exemplu, mie nu mi-a plăcut niciodată fizica din manuale, dar am iubit-o pe cea pe care mi-o prezentau documentarele și animațiile. Nu mai țin minte nicio formulă esențială rezolvării problemelor, dar aș putea vorbi ceva timp despre Tesla și invențiile lui, așa cum am învățat despre el din emisiunile de pe Discovery.
Revenind la Casa Experimentelor, ceea ce trebuie să știi despre ea e că este primul centru ştiinţific non-profit din România, care și-a propus să răspundă problemelor legate de declinul interesului elevilor faţă de ştiinţă, învăţare, oferind oportunitatea de învăţare extraşcolară într-un mediu informal. Practic, ar putea împlini visul majorității elevilor: de a învăța lucruri într-un mod mult mai practic decât se face în școli, la ora actuală. Copiilor le place să se joace mai mult decât le place să citească, așa că o metodă de învățare care valorifică acest lucru e poate cea mai bună idee. Am mers în același timp cu un grup (măricel) de copii de clasa aIV-a, dar pot spune că m-am distrat cel puțin la fel de bine ca ei, deși mai am puțin și depășesc și vârsta facultății.
La exterior, clădirea arată precum o fabrică sau un laborator științific. Nu unul cum am văzut în Laboratorul lui Dexter, dar, la urma urmei, în interior se întâmplă toată magia. De asemenea, recomandăm să intrați prin Splaiul Independenței, nu de pe Calea Vitan.
Casa Experimentelor e alcătuită din mai multe încăperi, în care găsești experimente din domenii care implică biologie, matematică, mecanică, fluide, plasmă, acustică, unde, magnetism, electricitate, iluzii optice și, evident, optică. Pentru că încă există un copil fascinat de luminițe și de obiecte colorate în adâncul meu, cel mai mult m-a fascinat camera cu plasmele interactive. Partea bună e că sunt o mulțime de ghizi, gata să îți explice orice trebuie să știi despre utilizarea fiecărui „dispozitiv” în parte.
Nu m-am putut abține și am făcut și un mic video, cu cel mai simpatic glob de acolo.
Ceea ce mi s-a mai părut foarte interesant și util e că toate experimentele au și o explicație pe spatele fișei de prezentare a instrucțiunilor. De exemplu, dacă tot suntem la globul cu plasmă, care m-a făcut să mă simt ca o vrăjitoare high-tech, să vedem explicația: plasma din interior este „rece” și produsă de oscilațiile puternice ale unui câmp electric într-un gaz aflat la joasă presiune. Culorile sunt determinate de amestecul particular de gaze din glob. Pentru că presiunea gazelor este mică, presiunea atmosferică din exteriorul globului produce o puternică forță de apăsare spre interiorul acestuia. De asemenea, mai e important de știut și ce e plasma: a patra stare de agregare a materiei, existentă în straturile superioare ale atmosferei și în stele.
Toate explicațiile sunt la fel de accesibile. Casa Experimentelor, în mod clar, nu e doar un loc pentru copii, căci și adulții își pot rezolva diverse dileme legate de noțiuni științifice pe care nu le stăpânesc. Un alt element care mi s-a părut fascinant a fost o bobină Tesla, cu ajutorul căreia se pot produce fulgere adevărate. Funcționează la ore fixe, de luni până vineri la 9:30 si la 17:30, iar sâmbăta și duminica la orele 9:30, 13:30 și 17:30. De asemenea, am văzut și un generator Van de Graaff, care funcționează, de asemenea, tot la ore fixe, de luni până vineri la 10:00 si la 18:00, iar sâmbăta și duminica la orele 10:00, 14:00 și 18:00.
Mi-a mai plăcut mult și un experiment numit Traseul încurcat, care te ajută să înțelegi cum funcționează sistemele de percepție și de mișcare. Practic, îți pui niște ochelari și încerci să urmezi un traseu desenat cu roșu. Vei simți că miști piciorul drept, iar feedback-ul dispozitivului de vizualizare îți va indica faptul că miști piciorul stâng. Nu pot să omit nici Banda lui Mobius, pe care o poți încerca în dimensiuni mult mai mari în raport cu o simplă foaie de hârtie, și poți proba paradoxul foii cu o singură față. Și dacă ești curios cum e posibil să stai pe un pat format din 2.000 de cuie fără să te doară, ai Patul Fakirului.
Intrarea este liberă până în luna iulie a acestui an, dar fiecare vizitator poate dona suma pe care o consideră de cuviință. „E miraculos atunci când vin familii și vezi părinții cum își învață copiii și viceversa. Practic, descoperă împreună”, mi-a spus Gabriela Ionescu, în calitate director al centrului. De asemenea, pentru a se evita aglomerația, e recomandabil să îți faci rezervare în prealabil aici. Casa Experimentelor a devenit realitate cu ajutorul partenerului elveţian Technorama, printr-un transfer continuu de instrucțiuni de folosire și construire a experimentelor. Acestea sunt, totuși, fabricate în România. „Ideea a venit de la fiica mea, care avea cam opt ani și jumătate când eram într-o excursie în Budapesta, la un centru științific similar. Și i-a venit ideea să fac și eu ceva de acest tip, așa că am ascultat-o”.
Așadar, indiferent de vârsta pe care o ai, dacă te pasionează știința și vrei, pur și simplu, să faci ceva atipic într-o zi, îți recomandăm o vizită la Casa Experimentelor. În plus, acolo găsești și o sală de workshop-uri, organizate periodic, cu care poți fi la curent urmărind site-ul, precum și petreceri cu tematică. În concluzie, cel mai drăguț mod de a învăța orice e modul „hands-on”, iar Casa Experimentelor exact asta îți oferă.