19 aug. 2016 | 10:43

„Câini”, unul dintre cele mai așteptate filme de acțiune românești, are un trailer

ACTUALITATE

Din 23 septembrie, unul dintre cele mai așteptate filme românești ale anului, poate fi văzut pe marile ecrane. Până atunci, vă puteți tempera curiozitatea cu trailerul de mai sus.

„Câini” reprezintă debutul în lungmetraj al lui Bogdan Mirică, scenaristul și co-regizorul serialului HBO Umbre, și îi reunește pe actorii Dragoș Bucur, Vlad Ivanov și Gheorghe Visu. Filmul se dorește a fi o combinație de thriller, film noir și western modern, cum l-au descris criticii.

De asemenea, „Câini” a fost primit cu entuziasm de presa internațională și de publicul de la Cannes, TIFF sau Sarajevo. Zilele acestea, filmul concurează pentru trofeul Heart of Sarajevo, iar în lunile următoare va fi proiectat în festivaluri din Canada, Danemarca, Israel, Italia, Portugalia, Suedia sau Spania. Câini a câștigat deja Premiul FIPRESCI în secțiunea Un Certain Regard la Cannes și Marele trofeu TIFF 2016, potrivit Ziarul de la Iași.

Dragoș Bucur îl joacă pe Roman, un tânăr de la oraș care ajunge într-un sat izolat din Dobrogea, unde are de gând să vândă pământul moștenit de la bunicul său, decedat cu câteva luni în urmă. În timp ce face demersurile pentru vânzarea moșiei, Roman devine, treptat, martorul unor evenimente bizare. Trailerul este destul de dark și realizat suficient de bine încât să îți transmită sentimentul de tensiune, așa că avem așteptări mari legate de producție.

Vara trecută, echipa Câini a filmat timp de 28 de zile în locații din Brăila, Galați, Teleorman și Giurgiu. Cei de la Variety descriu debutul lui Mirică ca aparținând unei „tradiții de thrillere cinice, aproape nihilistice, în care un motiv relativ mărunt poate lăsa o duzină de morți în bălți de sânge”.