Bateriile telefoanelor Samsung ar putea fi produse de LG
În anul 2017, Samsung ar putea apela la unul dintre rivalii săi pentru a obține bateriile telefoanelor mobile.
Problemele legate de bateria phablet-ului Samsung Galaxy Note 7 i-au costat pe coreeni în jur de cinci miliarde de dolari, după cum scriu și cei de la Phonearena. Potrivit informațiilor din ultima perioadă, Samsung ar fi adoptat un design mult prea agresiv în ceea ce privește acumulatorul, încercând să obțină un dispozitiv cu o capacitate foarte mare, dar cu dimensiuni extrem de mici.
Pentru a rezolva asemenea cazuri în anul următor, gigantul din Coreea de Sud se pare că va apela la o soluție extrem de interesantă. Mai exact, ar putea încheia o înțelegere cu LG, prin care rivalul său coreean va furniza bateriile pentru viitoarele terminale. Desigur, nu am avut parte de informații oficiale cu privire la acest subiect, însă anumite surse menționează faptul că LG va furniza bateriile începând cu a doua jumătate a anului 2017.
Nu ar fi prima oarî când cele două companii ar colabora, având în vedere faptul că LG furnizează și display-urile LCD pentru unele televizoare Samsung. Având în vedere cele scrise mai sus, sunt șanse mici ca Samsung Galaxy S8 să aibă o baterie fabricată de către LG. Telefonul ar urma să fie introdus în data de 26 februarie, în cadrul evenimentului Mobile World Congress, organizat la Barcelona.
Samsung Galaxy S8 ar trebui să fie construit în jurul unui panou 4K cu o diagonală de 5,2 inci. Acesta ar putea fi primul telefon cu 6GB RAM al Samsung. Partea de captură este vitală pentru un smartphone de top în această perioadă, iar Galaxy S8 se pare că va avea o combinație între o cameră principală de 30 megapixeli cu stabilizare optică și o cameră de 9 megapixeli pentru selfie-uri. Spațiul de stocare va fi de minim 64GB, iar bateria va fi de 4200 mAh.