Apple nu beneficiază de pe urma problemelor cu Samsung Galaxy Note 7
Problemele cu terminalul Samsung Galaxy Note 7 nu i-au ajutat pe cei de la Apple să obțină rezultate mai bune.
În condițiile în care cei de la Samsung au luat decizia de a opri producția modelelor Galaxy Note 7, nu puțini au fost cei care au afirmat că Apple ar putea beneficia enorm. În opinia acestora, iPhone 7 Plus devenea principalul phablet de pe piață, iar compania din Cupertino avea ocazia de a-și mări cota de piață. Însă, conform celor de la VentureBeat, Apple nu se află în prezent într-o poziție care să-i permită să profite în vreun fel de situația actuală.
Mai exact, oficialii companiei au afirmat că încă mai au probleme atunci când vine vorba de cantitatea de dispozitive produse. Mai exact, aceștia nu pot fabrica suficient de multe terminale pentru a satisface cererea. Potrivit declarațiilor lui Luca Maestri, CFO Apple, noile iPhone-uri au avut parte de rezultate bune, însă cantitatea de telefoane produse este o limitare importantă.
”Astfel, atunci când vorbim de concurenți, situația nu este extrem de relevantă pentru noi, deoarece vindem tot ceea ce suntem capabili să producem. Atunci când luăm în considerare toate aspectele, suntem de părere că încasările vor crește”, a afirmat Maestri.
Cât despre Samsung Galaxy Note 7, compania coreeană a luată de curând o măsură importantă prin care speră să-i convingă să renunțe la respectivele phablet-uri. Mai exact, posesorii de Samsung Galaxy Note 7 pot achiziționa un Galaxy S7 sau un S7 Edge la jumătate de preț, atât cât se angajează să facă pasul către un Galaxy S8 sau un Galaxy Note 8 anul viitor.
Din câte se pare, până și cei care și-au schimbat telefoanele după data de 11 octombrie pot aplica pentru includerea în programul respectiv. Noul dispozitiv cumpărat la un preț de două ori mai mic poate fi plătit pe parcursul a 12 luni. După aceea, când primesc un S8 sau un Note 8, clienții vor fi nevoiți să plătească diferența dintre suma achitată deja și preț complet al noului terminal.