Apple nu a fost prima companie care a vândut iPhone
iPhone-ul exista pe piața cu aproape zece ani înainte ca Apple să lanseze primul său telefon.
În ziua de astăzi, iPhone-ul a devenit sinonim cu Apple. Prezentat pentru prima oară de către Steve jobs în 2007 în cadrul unui eveniment impresionant, telefonul mobil a devenit, între timp, cel mai profitabil dispozitiv Apple, generând venituri de ordinul miliardelor de dolari. Însă un lucru mai puțin cunoscut este faptul că dispozitive numite iPhone erau vândute deja de nouă ani de zile atunci când Apple a lansat primul său telefon mobil.
O companie numită InfoGear a lansat primul iPhone tocmai în 1998. Desigur, acesta nu era un telefon revoluționar precum cel fabricat de Apple, însă putea fi folosit, printre altele, pentru a naviga pe internet. Comercializat drept un ”telefon cu ecran tactil și acces la internet”, acesta avea un display alb-negru care suporta o rezoluție de 640 x 480 de pixeli, cu stylus inclus, o tastatură QWERTY, 2MB RAM (suficient, din câte se pare, pentru aproximativ două sute de adrese de mail) și oferea acces la internet.
Telefonul propriu-zis costa în jur de 500 de dolari, iar pentru a avea acces la internet, utilizatorii era nevoiți să cheltuie sume cuprinse între 10 și 20 de dolari. Astfel, este ușor de înțeles de ce telefonul nu a avut parte de un succes considerabil. Producția a încetat în anul 1999, iar la începutul anilor 2000, InfoGear a fost achiziționată de către Cisco Systems. Prin urmare, denumirea iPhone a devenit proprietatea gigantului american, iar ulterior a fost folosită pentru a comercializa un nou telefon.
[readmore]
În cazul în care nu vă aduceți aminte, în anul 2007, după ce Steve Jobs a prezentat tuturor primul iPhone produs de Apple, Cisco a dat în judecată compania din Cupertino, întrucât numele respectiv era proprietatea sa. Procesul a fost unul care a atras atenția întregii lumi, însă, într-un final, Apple a reușit să ajungă la o înțelegere cu Cisco, conform căreia ambele companii aveau dreptul să folosească numele iPhone.
Cu toate acestea, există numeroase zvonuri conform cărora Apple le-ar fi oferit celor de la Cisco între 20 și 50 de milioane de dolari pentru a scăpa e proces. Având în vedere că iPhone-ul a adus sute de miliarde de dolari în conturile Apple în ultimii nouă ani, este destul de clar cine a profitat de pe urma acestei înțelegeri.