26 apr. 2016 | 15:28

Americanii ar putea să-și creeze proprii dușmani cibernetici

ACTUALITATE
Americanii ar putea să-și creeze proprii dușmani cibernetici

Conform unui nou proiect de lege, americanii ar putea antrena hackeri pentru a simula atacuri online.

Atacurile online devin o problemă din ce în ce mai serioasă pentru cele mai puternice state ale lumii, iar unele dintre acestea, sunt pregătite să ia măsuri drastice pentru a se proteja. Americanii, de exemplu, ar putea să înceapă să ofere antrenamente speciale experților în securitatea online, care ar urma să joace rolul inamicilor într-o serie de exerciții menită să simuleze atacuri.

Propunerea aceasta a fost inclusă de curând într-un proiect de lege, iar, după cum scrie și publicația Engadget, pentru ca acești hackeri să fie diferențiați de cei autentici, ar urma să fie stabilite acorduri cu Ash Carter, Secretarul Apărării din Statele Unite ale Americii. În urma acordurilor, responsabilii de apărarea cibernetică ar urma să fie testați în mod continuu.

Unul dintre membrii responsabili de finanțarea Departamentului de Apărare a comparat viitoarele exerciții cu cele cunoscute drept ”Red Flag”. Acestea din urmă pot fi organizate chiar de 6 ori într-un an și au rolul de a pregăti piloții din Aviația Statelor Unite ale Americii pentru situații de luptă reale. Programul de antrenament și de certificare a forțelor de opoziție cibernetică ar urma să fie pus la punct până în data de 31 martie a anului viitor, iar acordul pentru folosirea hackerilor pentru a testa capacitățile sistemului de apărare ar trebui semnat până pe 30 septembrie 2017.

Atacurile s-ar desfășura pe toată durata anului, după anumite scenarii bine stabilite. Conform declarației șefului departamentului de apărare cibernetică, principalele amenințări la adresa Statelor Unite în domeniul online sunt China, Iran, Coreea de Nord și Rusia. Astfel, va fi extrem de important ca viitoarele 6.200 de persoane antrenate să poată imita atacurile din partea acestora. Programul nu ar reprezenta întru totul o noutate, acesta fiind folosit în trecut în anumite cazuri și ajutând autoritățile să descopere vulnerabilități important.