21 dec. 2016 | 14:50

Americanii erau pregătiți pentru atacuri online, dar nu pentru campanii de dezinformare

ACTUALITATE
Americanii erau pregătiți pentru atacuri online, dar nu pentru campanii de dezinformare

Conform unor noi informații, autoritățile din America nu se așteptau să aibă de-a face cu o campanie de dezinformare la finalul anului.

În cazul în care vă așteptați ca relațiile din Rusia și Statele Unite ale Americii să se îmbunătățească la finalul acestui an, atunci, cel mai probabil, informațiile din ultima perioadă v-au dezamăgit.

După cum probabil știți deja, jurnaliștii de la NBC News au scris de curând că președintele Rusiei ar fi coordonat activitățile infractorilor din mediul online (prin care au fost furate în jur de 19.000 de email-uri de pe rețelele operate de Partidul Democrat), pentru a influența rezultatul alegerilor prezidențiale din Statele Unite ale Americii.

Unele organizații din America și mai mulți oficiali dau de înțeles că hackerii susținuți de Kremlin au câștigat războiul cibernetic din acest an cu Statele Unite.

Conform celor de la VentureBeat, unii consilieri pe teme legate de securitate online la Casa Albă au declarat că motivul ar fi lipsa de pregătire a americanilor.

Mai exact, aceștia ar fi investit o cantitate mai mare de resurse în pregătirea operațiunilor de hacking și în protecția împotriva activităților de acest gen decât în contracarea efectelor articolelor de dezinformare și de propagandă.

Astfel, în ciuda faptului că serviciile secrete au urmărit cu atenția campanii de dezinformare în țări precum Ucraina, experții au considerat că acestea nu ar avea cum să fie implementate în America. ”Ai avea nevoie de un program uriaș de supraveghere și de încălcarea anumitor libertăți, iar acesta este un preț pe care nu am fost dispuși să-l acceptăm. Ei (Rusia) pot controla distribuția de informații într-un mod în care noi nu putem”, a declarat un fost oficial de la Casa Albă.

Experții în securitate menționează și activitatea unor publicații precum Sputnik News, sau Russia Today, despre care spun că ar fi coordonate, într-un fel sau altul, de oameni apropiați Kremlinului. Puteți afla mai multe informații oferite în articolul celor de la Reuters.