Alexandra Marinescu, prima româncă pilot de monoposturi, revine în Formula 4 [INTERVIU]
Alexandra Marinescu este un exemplu clar pentru faptul că mașinile nu sunt doar pentru băieți, la fel cum păpușile nu sunt doar pentru fete. Are doar 16 ani, iar în momentul de față este prima româncă participantă în competițiile de monoposturi.
Și-a început cariera de pilot de karting la doar nouă ani, în 2009. Prima competiție la care a participat a fost o cursă stradală de karting, desfășurată la Bistrița. După ce a obținut, la scurt timp, o victorie, a decis că nu se va limita la karting. „Mereu am fost pasionată de mașini, de viteză, dar după ce l-am văzut pe vărul meu la o cursă stradală, nu am mai putut să vorbesc despre altceva. După doi ani în care m-am rugat de părinți, am început în sfârșit cursele de karting la nouă ani și pas cu pas am ajuns până unde sunt acum, în F4″, mi-a povestit ea. Ce mai mare performanță de acum a fost la karting, în 2011, când a terminat pe locul 5 din 90 de piloţi la WSK Final Cup, în Italia. Ținta superioară e, așa cum probabil intuiește toată lumea, Formula 1.
În 2013, a făcut tranziția la cursele de mașini prin participarea la Ginetta Junior Scholarship, în Marea Britanie. În 2014, a testat pentru prima oară un monopost, în cadrul Skip Barber Summers Series, desfășurat în America. Rezultatul obținut atunci i-a insuflat curaj să meargă mai departe și să încerce Formula 4, care are ca limită inferioară de vârstă 15 ani.
Eu nu cred că ar trebui să existe limite de gen când vine vorba despre pasiuni. Lumea sporturilor cu motoare e dominată în mod clar de bărbați, dar Alexandra este un exemplu foarte clar pentru faptul că o femeie poate fi cel puțin la fel de talentată. Am întrebat-o de ce crede că fetele nu par să dea semne de îndrăzneală în astfel de domenii. Mi-a subliniat că cel mai important este curajul. ” Nu știu dacă pur și simplu pe alte fete nu le pasionează mașinile sau dacă pur și simplu nu au curajul, dar în cazul în care le este frică, atunci cu siguranță sportul acesta nu este pentru ele”. Cât despre femeia pilot pe care o admiră în mod deosebit, este vorba despre Danica Patrick, unul dintre cele mai răsunătoare nume feminine din domeniul curselor cu mașini.
Prima cursă de Formula 4 la care a participat Alexandra a fost în aprilie 2015. Din păcate, nu a fost la înălțimea așteptărilor, și, din cauza unor probleme tehnice, s-a și accidentat destul de grav, fiind nevoită să ia o pauză. Pe cât sunt de palpitante cursele, pe atât sunt de riscante și probabil e imposibil să eviți un accident toată cariera. Alexandra a mai avut două destul de grave. În 2011, și-a rupt clavicula dreaptă în Spania, din cauza faptului că nu i s-au arătat steagurile de „slow” la timp.
Alexandra își dorește să se înscrie în acest campionatul britanic de Formula 4 încă de anul trecut, dar nu a beneficiat de suficiente sponsorizări. Când era pe punctul de a renunța, grație unor persoane care au crezut în potențialul ei, a reușit să strângă o parte importantă din suma necesară pentru jumătate de turneu, adică pentru 15 curse. „Am fost plăcut impresionată de toate donațiile primite, care au venit atât din România cât și din străinătate. Au donat oameni pe care nu i-am întâlnit niciodată și asta mi se pare extraordinar”, mi-a mărturisit ea. Pentru diferența de 15.000 de euro, a fost deschisă o platformă online dedicată donațiilor, dar din păcate, până în momentul de față, nu s-au strâns nici măcar 2.000 de dolari. Platforma este încă deschisă, așadar oricine își dorește acest lucru, poate contribui. Suma necesară pentru un turneu complet în Formula 4 este de 150.000 de dolari.
După o pauză de un an, a semnat un contract cu echipa britanică Richardson Racing, pentru a participa in cea de a doua jumatate a Campionatului Britanic de Formula 4 din acest sezon, începând cu runda de la Snetterton. Acest contract îi va oferi posibilitatea de a lua parte la cinci etape de campionat, fiecare dintre acestea având câte trei curse. Monopostul pe care îl va conduce are un șasiu monococa din fibră de carbon Mygale, echipat cu motor Ford EcoBoost de 1.6 l. Puteți vedea în fotografiile de mai jos cum arată:
Obiectivul său pentru cele 15 etape din Formula 4 este să se claseze în primii 10-15 participanți. Prima etapă în care va concura va fi la Snetterton, Norfolk în perioada 30-31 iulie, apoi urmează cele desfășurate între 13-14 August (Knockhill, Fife), 27-28 august (Rockingham, Northants), 17-18 septembrie (Silverstone, Northants) și 1-2 octombrie (Brands Hatch, Kent).
Din păcate, nu am reușit să o prind pe Alexandra într-un interviu filmat/înregistrat ca la carte, dar o puteți asculta și vedea în video-ul inclus în acest articol. Mai pot spune doar că Alexandra e uimitoare, iar această afirmație nu vine dintr-un soi de naționalism, întrucât mereu mi s-a părut că e absurdă tendința oamenilor de a se mândri conaționalilor de parcă le-ar aparține (vezi cazul Simona Halep). Oamenii care își urmează pasiunile, în pofida faptului că mentalul colectiv le socotește ca fiind neconvenționale , sunt de admirat.