10 iul. 2016 | 19:06

Aceste plombe sunt făcute din celule stem pentru a-ți salva dantura

ACTUALITATE
Aceste plombe sunt făcute din celule stem pentru a-ți salva dantura

Vizitele la stomatolog, oricât de necesare ar fi, nu sunt deloc plăcute, mai ales dacă nu vorbim despre un simplu consult, ci despre o plombare, sau o extracție. Vestea bună este că în viitorul apropiat, aceste vizite ar putea deveni mai rare. 

Oricine a are o plombă știe cât de incomodă poate fi vizita la dentist, perioada de acomodare de după montare, dar și cât de neplăcute pot fi problemele care pot apărea după – crăparea sau dizlocarea plombei.

Din fericire, ca orice altă ramură a medicinei, stomatologia nu stă pe loc ci evoluează pe zi ce trece. Cea mai nouă descoperire ar putea garanta sănătatea dinților pe termen lung și scurtarea vizitelor la stomatolog.

O nouă cercetare în domeniul celulelor stem a dat naștere unor plombe dentare regenerative care ar ajuta la vindecarea dinților prin încurajarea creșterii dentinei.

”Am proiectat biomateriale sintetice care pot fi folosite într-un mod similar plombelor dar care pot fi așezate în contact direct cu gingia pentru a stimula populația nativă de celule stem, ca să repare țesutul și dentina înconjurătoare. Abordarea noastră ar putea avea un impact major asupra stomatologiei”, a declarat Adam Celiz, de la Universitatea din Nottingham.

,Plombele dentare existente sunt toxice pentru celule, deci sunt incompatibile cu ţesutul din interiorul dintelui. În cazul problemelor gingivale, extracţia de canal este o practică utilizată pentru îndepărtarea ţesutului infectat”, mai spune Celiz. Cercetarea a câştigat premiul în cadrul competiţiei Royal Society of Chemistry’s Emerging Technologies Competition 2016.

Aceasta nu este singura descoperire importantă din domeniul stomatologic. O echipă de cercetători a creat, anul trecut, un plastic cu proprietăți antimicrobiene care ar putea fi folosit în stomatologie pentru a reduce apariția problemelor dentare. Cercetătorii din domeniul stomatologiei lucrează la un dinte fals, printat 3D, care este capabil să curețe microbii înainte ca aceștia să ne dăuneze. Andreas Herrmann, de la Universitatea din Groningen, împreună cu echipa sa, au dezvoltat un plastic cu proprietăți antimicrobiene. Materialul poate ucide bacteriile când intră în contact cu acestea și nu este nociv pentru celulele umane.