Acesta ar putea fi cel mai bun joc pentru ochelarii de realitate virtuală
Un joc în care trebuie să salvezi o pisică aflată la mare înălțime ne arată câte se pot face cu dispozitivele pentru realitate virtuală.
În cazul în care te numeri printre cei cărora le este frică de înălțime, nu îți recomandăm să încerci următorul joc vreodată. Creat de Bandai Namco, acesta te pune în situația în care trebuie să salvezi o pisică aflată la mare înălțime. Singura problemă, însă, este că pisica este suspendat pe o scândură aflată în afara unei clădiri, iar pentru a ajunge la animal, va trebui să parcurgi toată lungime scândurii. Un singur pas greșit și încercarea ta de a salva un animal se va solda cu o neplăcută cădere în gol.
Compania japoneză, după cum scriu cei de la Verge, organizează o serie de demonstrații a kiturilor pentru realitate virtuală în țara sa de origine începând cu data de 15 aprilie. Utilizatorii vor fi nevoiți să meargă pe o scândură pusă pe pământ (evident, nu se vor afla în niciun pericol), iar în locul unei pisici reale, va fi folosită o jucărie din plastic.
După cum poți vedea în videoclipul de mai sus, cei care au încercat jocul par a fi extrem de speriați, unul dintre aceștia dând impresia la un moment dat că se va prăbuși. Kitul folosit este HTC Vive, pe care am avut ocazia de a-l testa anul trecut la Gamescom. Având în vedere propria experiență, sunt convins că acest joc are, într-adevăr, capacitatea de a speria pe oricine îl încearcă. Puteți citi impresiile Playtech în legătură cu HTC Vive aici.