12 sept. 2016 | 16:47

Acest peștișor metalic schimbă modul în care ne sunt date medicamente

ȘTIINȚĂ
Acest peștișor metalic schimbă modul în care ne sunt date medicamente

De o sută de ori mai mici decât un bob de nisip, construiți din segmente de aur și nichel legate prin balamale de argint, nanopeștii reprezentă o victorie pentru medicină. Aceștia imită modul în care înoată peștii și ar putea fi folosiți pentru dificila sarcină de cărare a medicamentelor în zone specifice ale corpului.

Alcătuiți din două segmente de aur exterioare (capul și coada) și două segmente de nichel (la interior) de aproximativ 800 de nanometri, nanopeștii au fost construiți de Jinxing Li și colegii săi de la Universitatea din California, San Diego.

Aceștia au fost concepuți în scopuri medicale și pot fi controlați prin utilizarea unui câmp magnetic. Atunci când acest câmp este aplicat, segmentele de nichel se mișcă dintr-o parte în alta și îi permit nanopeștelui să înainteze. Astfel, prin utilizarea magneților externi, nanopeștele încărcat cu medicamente poate fi trimis exact în zona în care este nevoie.

„Credem că pot fi utili pentru transportul medicamentelor, operații fără incizie și manipularea  unei singure celule” afirmă Jinxing Li

Totuși, invenția lui Jinxing Li nu este ceva singular. Mai multe echipe de cercetare studiază producerea de nanoînotători pentru transportarea medicamentelor. Însă, cei mai mulți dintre aceștia s-au inspirat din cozile în spirală ale bacteriilor și au dezvoltat mecanisme care se deplasează cu ajutorul unor elice elicoidale, mult mai ineficiente față de modul propulsare al nanopeștelui.

Cu toate astea, o singură și esențială problemă rămâne : nanopeștele nu poate fi scos din corp dupa ce este utilizat. Însă, Li este conștient de problemă, iar o versiune biodegradabilă a acestuia este momentan în lucru.

Autor: Andrei Geornoiu