Acest artist folosește cea mai ciudată proteză pe care ai văzut-o

Acest artist folosește cea mai ciudată proteză pe care ai văzut-o

Un artist francez se folosește de o proteză inovativă pentru a realiza tatuaje.

JC Sheitan Tenet este un francez care în urmă cu 22 de ani și-a pierdut mâna dreaptă. În ciuda acelui accident, el a ajuns un artist respectat în Franța, grație tatuajelor realizate pe parcursul timpului cu mâna stângă. Dar tehnologia a progresat enorm în ultimii ani, iar acum, cu ajutorul unei proteze cu un design cel puțin interesant, artistul ar putea fi capabil să-și utilizeze ambele mâini în timp ce realizează tatuaje.

Tenet a cerut ajutorul unui inginer numit Jean Louis Gonzales, pe care l-a rugat să modifice una dintre protezele sale. Astfel a luat naștere probabil prima proteză care poate funcționa și pe post de aparat de tatuaje. Ea este cu atât mai impresionantă cu cât realizatorul ei a inclus elemente dintre-o mașină de scris și dintr-un manometru alături de diverse tuburi. Desigur, proteza este încă în stadiul de prototip și încă mai există multe probleme care trebuie rezolvate.

Din câte se pare, acele și cartușele folosite pot fi înlocuite în timpu folosirii, însă operațiunea durează atât de mult, încât folosirea protezei în viața de zi cu zi este aproape imposibilă. Primii care au avut ocazia de a vedea dispozitivul au fost cei care au participat la un eveniment organizat în orașul francez Devezieux, unde Tenet l-a folosit pentru a realiza un tatuaj pe piciorul unei persoane din public.

Scopul lui Gonzales a fost acela de a obține un dispozitiv cât mai ușor și care să ofere o libertate de mișcare cât mai mare utilizatorului. Pentru moment, este nevoie ca acesta din urmă să miște umărul și antebrațul, însă, în viitor, Gonzles și Tenet își doresc să implementeze un design care să permită mișcarea degetelor și a încheieturilor. Mai sus puteți vedea un material video în care Tenet se folosește de proteza sa pentru a crea un tatuaj.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Etichete: