A murit inventatorul emailului: Ray Tomlinson avea 74 de ani
Inventatorul emailului, Ray Tomlinson, a murit la vârsta de 74 de ani din cauza unui atac de cord.
Ray Tomlinson, unul dintre pionierii ARPAnet, lucra în 1960 la firma de inginerie Bolt Beranek and Newman. El a pus bazele standardului de email și este foarte cunoscut pentru faptul că a ales simbolul @ pentru a indica că un mesaj trebuie trimis către un computer din rețea.
El a condus și dezvoltarea standardelor pentru câmpurile de ”expeditor”, ”subiect” și ”dată”, prezente în toate emailurile pe care le primim sau trimitem și azi.
A studiat ingineria electrică la Institutul Politehnic Rensselaer, de unde a absolvit în 1963, iar în 1965 a terminat un masterat la MIT.
Vestea că a murit inventatorul emailului s-a răspândit printre foștii angajați ai Bolt Beranek and Newman, iar Vint Cerf, unul dintre părinții Internetului, a confirmat decesul printr-o postare pe Twitter.
Primul mesaj de tip email pe care l-a trimis Tomlinson a fost unul de test. Nu a fost salvat, iar Tomlinson spunea că era ceva nesemnificativ, de genul QWERTYUIOP. El a mai zis că aceste mesaje erau ”foarte ușor de uitat și, din această cauză, le-am și uitat”.
La început, nu credea că sistemul lui va fi așa important. Când i l-a arătat unui coleg, Tolinson l-ar fi rugat pe acesta să nu spună nimănui, deoarece ”nu la asta trebuia să lucrez”.
Tomlinson a fost inclus în Internet Hall of Fame în 2012.