Tendințele care vor domina campaniile online din acest an
Studiul unei agenții de marketing scoate în evidență cele patru tendințe în marketing-ul online care se vor dezvolta foarte mult în următoarele luni.
Din câte se pare, cel mai interesant va fi sectorul mobil, acolo unde oamenii vor cumpăra tot mai mult prin intermediul smartphone-urilor, iar promovarea va fi realizată prin campanii gândite special pentru astfel de medii. Anul 2015 a fost primul din istoria internetului în care căutările online prin intermediul telefoanelor au depășit căutările pe desktop, conform datelor Google.
La nivel local, 10-15% din lead-urile generate de business-uri prin campanii AdWords sau pe Facebook provin de pe smartphone. De asemenea, magazinele online înregistrează între 25 și 30% vânzări pe smartphone. Aceste procente țin însă foarte mult de optimizarea magazinului online și de versiunea pentru mobile a site-ului.
În cazul prezenței în social media, trebuie menționat că Facebook este lider pe piața locală și globală, iar din portofoliul acestei companii face parte și Instagram, platformă care începe să fie tot mai populară. Din a doua jumătate a anului trecut pot fi derulate campanii și din România pe aceasta. Tendința este folosirea unui conținut cât mai interactiv, cu accent pe partea vizuală și mai puțin pe text, fie că vorbim de imagini, fie că sunt videoclipuri. Conținut interactiv înseamnă, pe Facebook, și poze în format GIF, dar și mesaje de tip carusel.
Tot anul trecut, Facebook a introdus și posibilitatea de a seta în locul imaginii de profil un video. Totuși, deocamdată nu pot fi încărcate videoclipurile decât de pe dispozitive cu iOS. Agenția Today’s a observat un interes tot mai mare al clienților de a derula campanii atât pe Google, cât și pe Facebook. Se ajunge astfel la un mix de instrumente: anunțuri pe social media, unde pot intra și platforme precum YouTube, completate de promovare pe motoare de căutare.
În final, e vorba de personalizarea mesajelor, ceea ce duce implicit la costuri reduse. De exemplu, sunt dezvoltate campanii dedicate pentru cei care au realizat o acțiune relevantă pe site sau au efectuat cumpărăturile, în trecut, de la un anumit brand. Un foarte bun instrument este cel de retargeting dinamic, care afișează bannere personalizate în funcție de ce produse au văzut oamenii pe site sau ce produse au adăugat în coș. Aşadar, advertiserul nu mai plătește costuri de creație pentru bannere, ci acestea sunt generate automat din sistem, iar fiecare utilizator vede unul potrivit intereselor sale. Astfel de campanii pot avea rezultate de două-trei ori mai bune decât alte abordări generaliste de targetare.