Universurile paralele ar putea fi reale: dovada unui cercetător

de: Andrada Bonea
21 11. 2015

Ideea unui univers paralel multiplu a existat dintotdeauna, savanţii încercând să se găsească dovezi. Un cosmolog crede că a găsit elemente care dovedesc existenţa unui univers paralel. Acesta se presupune că se roteşte în jurul nostru încă de la începuturi.

Cercetătorul Ranga-Ram Chary, de la Institutul Californian de Tehnologie, a constatat că cel mai important este să înţelegem, mai întâi, cum Universul nostru s-a născut. Timp de sute de mii de ani după Big Bang, particulele aveau o temperatură prea ridicată şi erau prea active pentru a forma atomi, scriu cei de la Science Alert.

Momentul în care atomii au început să se formeze a avut loc cu aproximativ 300.000 de ani după Big Bang, fiind numit procesul de recombinare. Acest proces marchează şi momentul în care radiaţia cosmică de fond (CMB) a început să se răspândească prin Univers, fiind totodată şi un semnal pentru oamenii de ştiinţă, care au început să-şi construiască teoriile din acest punct.

Când Chary a luat drept reper acest moment al răspândirii radiaţiei cosmice, a lansat ideea că întocmai acest moment ar putea însemna coliziunea cu un univers paralel. Cosmologii cred că „bulele” din universuri diferite s-ar putea ciocni unele cu altele, lăsând anumite particule de-a lungul drumului.

Interpretarea semnalelor CMB este foarte dificilă, chiar şi Ranga-Ram Chary crede că există o şansă de 30% să poată depista numai un zgomot de fond şi nu un semnal cert, care să indice vecinătatea unui . Sau ar putea găsi un nor imens de praf cosmic.

„Bănuiesc că ar fi trebuit să căutăm şi posibilităţile alternative. Proprietăţile prafului sunt mult mai complicate decât am crede şi acest lucru este o explicaţie mai plauzibilă”, afirmă omul de ştiinţă David Spergel, de la Universitatea Princeton. Datele utilizate de Chary au fost luate de la telescopul Planck al Agenţiei Spaţiale Europene. Informaţiile, obţinute prin scăderea modelelor CMB din imaginele Universului de pe Planck, au dezvăluit semnale de 4.500 de ori mai luminoase decât ceea ce s-a înregistrat până acum.

Oamenii de ştiinţă cred că universurile paralele au existat de timpuriu. Această ideea este doar o ipoteză, fiindcă presupunerile legate de miliarde de ani în trecut nu sunt deloc simple, dar se fac progrese tot timpul. Chary a declarat că speră să aibă rezultate mai cuprinzătoare în câţiva ani. Ranga-Ram Chary e conştient că ideile sale nu ar putea fi dovedite până la următoarea generaţie tehnologică de scanare spaţială care va putea apărea, estimativ, în 15 – 20 de ani.

„Afirmaţiile neobişnuite, cum ar fi o dovadă a universurilor alternative, necesită o argumentare foarte complexă. Însă, căutarea acestor universuri alternative este o provocare continuă”, scrie Ranga-Ram Chary.