Teroriștii ISIS ar fi putut primi materiale radioactive din Republica Moldova

Teroriștii ISIS ar fi putut primi materiale radioactive din Republica Moldova

Autoritățile din Moldova, alături de agenți FBI, au descoperit câteva operațiuni de contrabandă cu materiale radioactive.

La mijlocul anului 2014, Constantin Malic, un angajat din cadrul poliției din Republic Moldova, s-a oferit să ia parte la una dintre cele mai periculoase misiuni din întreaga sa carieră. Acesta urma să se infiltreze într-un grup de contrabandiști, susținând că este agentul unei persoane influente din Orientul Mijlociu. Malic urma să achiziționeze cesiu-137, un izotop radioactiv, și uraniu. După cum scriu cei de la Associated Press, întâlnirile erau atât de tensionate, încât Malic era nevoit să apeleze la câteva shot-uri de whiskey.

Deși furnizorii de uraniu nu au fost găsiți, deținătorii de cesiu-137 s-au arătat interesați de o colaborare. Omul care i-a propus o tranzacție lui Malic se numea Valentin Grossu, iar acesta l-a avertizat foarte clar pe agentul infiltrat că în cazul în care apar probleme, vor fi ”puși la zid și executați”. Din câte se pare, omul reprezentat de Grossu, un agent FSB (serviciul secret rus, fostul KGB), avea o mare cantitate de cesiu-137 pe care o dorea livrată membrilor Statului Islamic. Aceștia ar fi urmat să creeze o ”bombă murdară” (de la termenul englezesc ”dirty bomb”).

În cadrul unei ”bombe murdare” se folosesc materiale radioactive de diverse feluri, care sunt împrăștiate în zonele înconjurătoare cu ajutorul unui material exploziv standard. Din câte se pare, agentul FSB avea suficient cesiu-137 pentru a contamina câteva cartiere întregi. În schimbul acestuia, Malic ar fi urmat să plătească nu mai puțin de 2,5 milioane de dolari. Împreună cu agenții FBI, autoritățile din Moldova l-au prins pe Grossu și au confiscat o parte din cesiu.

Conform site-ului Evenimentul Zilei, Cesiul-137 (Cs 137), are un număr de 82 de neutroni în nucleu şi nu este stabil. Cesiul radioactiv se formează în urma proceselor de fisiune nucleară care au loc într-un reactor nuclear. În momentul în care se petrece un accident nuclear, Cesiul radioactiv poate ajunge în apă şi poate contamina produsele alimentare. În felul acesta poate ajunge în final în organism unde se poate fixa în țesuturile moi sau în oase şi mușchi, unde, prin radiația pe care o emite, poate genera diverse forme tumorale.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI