04 iun. 2015 | 10:00

Synaptics vrea ca următoarea ta tastatură să suporte gesturi

ACTUALITATE
Synaptics vrea ca următoarea ta tastatură să suporte gesturi

După ce ne-am obişnuit cu greu să facem pe touchpad, cei de la Synaptics vor să facem ceva similar pe tasta spaţiu de pe tastatură.

Petrecem incredibil de mult timp în faţa un computer, mai ales dacă meseria noastră implică redactarea unui volum semnificativ de texte în fiecare zi. Din acest motiv, nu va trece prea mult timp până când veţi realiza că vreţi să îndepliniţi cât mai multe sarcini prin apăsări de taste pentru a fi mai eficienţi şi a nu mai pierde timpul cu mâna pe mouse. Îmbrăţişând această ideea de eficienţă extremă, cei de la Synaptics au anunţat SmartBar.

Ilustrat în imaginile alăturate este un concept intitulat SmartBar. Acesta se află momentan în stadiu de proiect, dar creatorii săi sunt optimişti că ar trebui să-l vedem implementat în mai multe produse până la finalul acestui an.

Practic, este o tastatură obişnuită, cu menţiunea că tasta spaţiu suportă câteva gesturi dacă o atingeţi într-un anumit fel. Astfel, puteţi de exemplu să selectaţi rapid un volum semnificativ de text prin ştergerea tastei de la dreapta la stânga.

Puteţi defini diverse macro-uri în Microsoft Word cu unul sau mai mai multe degete perindate simultan pe acea tastă sau puteţi profita de această flexibilitatea la capitolul interacţiune cu tastatura pentru a fi mai eficienţi în jocul vostru preferat de tip RPG sau strategie.

În teorie, acest concept vă va salva doar câteva secunde aferente întinderii mâinii după mouse, dar în timp, numărul secundelor se va aduna. Într-o formă finală SmartBar ar trebui să-şi facă debutul într-o tastatură de gaming a celor de la din seria Tt eSports. Nu este exclus să vedem aceeaşi reţetă aplicată în cazul laptopurilor, dar nu au există nici un fel de promisiuni în această direcţie.

synaptics-smartbar-630

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele