Sexul frumos programează tare. GOP Academy, un proiect pentru studentele care vor o carieră în IT
RINF, una dintre cele mai importante companii de dezvoltare de software, consultanță și BPO, lansează în premieră un proiect dedicat exclusiv femeilor din IT. GOP (Girls Oriented Programing) Academy este un proiect educațional care vizează studentele din ultimii ani de la facultățile cu profil tehnic, care își doresc să urmeze o carieră în IT.
GOP Academy oferă gratuit un suport de curs construit pe nevoile actuale ale pieței, care să ducă mai departe cunoștințele de bază pe care studentele le-au acumulat în perioada universitară.
Cursul va fi împărțit în mai multe module și se va axa pe limbajul de programare Java, iar programul de curs este structurat astfel încât să nu interfereze cu programul de cursuri de la facultate.
Timp de trei luni, studentele vor beneficia de un curs intensiv de instruire, iar la finalul cursului vor urma două luni în care studentele vor asista diferite echipe din cadrul companiei RINF, acumulând experiența necesară pentru a-și construi un portofoliu.
Metodologia cursurilor GOP Academy este axata pe integrarea informației prin învățare mixtă, combinând mai multe metode de predare și instruire prin intermediul resurselor fizice și virtuale mixte. Vor fi îmbinate patru stiluri de învățare diferite: teoretică, practică, reflexivă și socială, astfel încât candidatele vor putea trece printr-o experiență asemănătoare cu cea pe care o vor întâlni la un job viitor.
Fiind o companie cu o experiență de peste 9 ani în dezvoltare de software, consultanță și BPO, RINF a dezvoltat acest curs împreună cu o echipa de specialiști și au format o curiculă care să incorporeze acele elemente de bază necesare pentru un job în domeniul IT.
Astfel, se crează o punte între universitate și un job într-un domeniu atât de dinamic precum IT-ul, aflat în continuă creștere și dezvoltare și în care cerințele job-urilor se modifică cu aceeași viteză cu care tehnologia avansează.
“RINF are peste 200 de angajați care au compentențe de analiză de business, arhitectură și planning sau dezvoltă aplicații și încercăm să menținem echipele mixte pentru că am vazut că acest lucru funcționează mai bine decât dacă sunt doar fete sau doar baieți. IT-ul a fost adesea privit mai mult ca o industrie destinată bărbaților și de aceea am decis să ne axăm pe dezvoltarea unui sistem prin care să le oferim îndrumare fetelor care doresc să se dezvolte în această direcție. Prin GOP Academy ne dorim să aducem domeniul IT-ului în targetul fetelor și să le oferim un curs prin care să acumuleze cunoștințele necesare de care au nevoie pentru a face performanță în acest deomeniu atât de competitiv,” a declarat Constatin Iftime, CEO RINF.
Aceasta este prima ediție a proiectului GOP Academy, iar momentan va fi organizat doar în București, urmând ca la următoarele ediții să fie extins și în alte orașe ale țării. Înscrierile pentru GOP Academy se pot face până în data de 11 martie, pe site-ul www.gopacademy.ro