22 iun. 2015 | 18:10

Seria Fast and Furious: 14 ani de viteză și adrenalină

ENTERTAINMENT
Seria Fast and Furious: 14 ani de viteză și adrenalină

Dacă cineva ne-ar fi spus în 2001 că un film despre șoferii de curse ilegale nu numai că va da naștere unei francize, dar și că va deveni un fenomen global, cel mai probabil n-ar fi fost luat în serios. Totuși, la 14 ani de la lansarea primului Fast and Furious, iată-ne la fel de fascinați de serie.

Din păcate, ultimul film al seriei, Fast and Furious 7, a fost marcat de moartea lui Paul Walker. Tânărul actor a murit într-un accident de mașină chiar în timpul filmărilor, ceea ce a făcut viitorul seriei incert. Cu toate acestea, Fast and Furious 7 a fost lansat, iar construcția poveștii a devenit un ultim omagiu adus regretatului actor. Sunt slabe șanse să te impresioneze filmul, mai ales dacă ai o cultură cinematografică decentă, dar scenele cu Walker te vor sensibiliza fără doar și poate.

Ludacris, unul dintre actorii din filmul Fast and Furious 7, le-a vorbit fanilor din Atlanta, Georgia, despre eforturile făcute pentru finalizarea producţiei. „Există o mare confuzie la mijloc. Walker finalizase 80% din film, la momentul morţii sale. Producţia a fost oprită timp de cinci luni. Nu am ştiut dacă o să mai terminăm acest film”, a declarat Ludacris.

La rândul său, Vin Diesel a spus că Fast and Furious 7 este un film „foarte special”. „Am făcut acest film cu inima. Am dorit cu tot dinadinsul să vin aici”, a declarat Diesel.

Eram destul de sceptici în legătură cu lansarea Fast and Furious 8, dar din fericire, Vin Diesel a anunțat că acesta va apărea în cinematografe în data de 14 aprilie 2017, adică peste doi ani, scrie Hollywood Reporter. „O să facem cel mai bun film pe care l-aţi văzut vreodată”, a spus Diesel după un discurs emoţionant despre Paul Walker. Al șaptelea film al seriei a atins performanța de a aduna venituri mai mari de un miliard de dolari la doar o lună de la lansare.

Totuși, primul film al seriei nu a fost primit la fel de bine, obținând un rating de doar 53% pe Rotten Tomatoes, însoțit de comentarii în care era comparat cu un film prost pentru adolescenți din anii ’50. În povestea originală, Brian O’Conner (Paul Walker), încearcă să îl prindă pe Dom Toretto, dar lucrurile degenerează într-un mod, trebuie să recunoaștem, clișeic. Privind retrospectiv, primul Fast and Furious aduce aminte de felul în care se formează echipele de super-eroi. Adevărul este că echipa formată din Dom, Brian, Letty și Mia e mai unită decât cea a Răzbunătorilor.

Mai mult decât femei frumoase și mașini scumpe

Un lucru e cert: distribuția Fast and Furious e excelentă. Pe de altă parte, știm din alte filme cunoscute că o altăturare de actori foarte cunoscuți nu e întotdeauna o idee bună (vezi He’s Just Not That Into You), dar situația nu a fost aceeași în cazul despre care vorbim. De-a lungul celor șapte filme, Fast and Furious, pe lângă Walker, Diesel și Rodriguez, a inclus și actori precum Ludacris, Dwayne Johnson, Jason Statham, Tyrese Gibson, Kurt Russel, Gal Gadot și regizorul Justin Lin, ale cărui idei de cascadorii au generat o bună parte din magia seriei.

Undeva în Fast Five, seria a devenit mai complexă, la fel ca mașinile prezentate. Putem spune că Fast Five este primul film care te face să înțelegi cu adevărat profunzimea poveștii și a relațiilor dintre personaje. Te face să înțelegi că nu e numai despre femei frumoase și mașini, ci și despre valori precum prietenia și loialitatea. Pe de altă parte, Tokyo Drift nu a fost un film extraordinar, dar este o parte din întreg, iar fără el, Fast and Furious nu ar fi fost ce e astăzi. Am putea spune că franciza e echivalentul modern al filmelor cu James Bond, fără a exagera.

Lucruri pe care nu le știai despre filmele Fast and Furious

Ca în orice serie filmată în cursul a mai mulți ani, evenimentele amuzante erau nelipsite. Fiecare dintre cele șapte filme are câteva astfel de elemente, care merită menționate. De exemplu, în primul film, Michelle Rodriguez și Jordana Brewster nu aveau carnete de șofer. Rodriguez, care a fost ulterior amendată de mai multe ori din cauza vitezei peste limită, a spus că s-a ales cu obiceiuri proaste de pe platoul de filmare.

În cel de-al doilea film, Walker își conduce propria mașină, un Nissan Skyline G-TR, și, de asemenea, a făcut o parte din cascadorii. În al treilea, au fost distruse mai mult de 100 de mașini, iar pentru că Tokyo nu oferă permis pentru filmare, echipa a filmat multe secvențe pe stradă, printre mașini conduse de șoferi neimplicați în producție.

În Fast Five, Dwayne face parte din producție pentru că Diesel a cerut sfaturi fanilor pe pagina de Facebook, iar câțiva dintre aceștia i-au dat ideea unui rol negativ pentru The Rock. De asemenea, în ultimul film al seriei, în scena aruncării mașinilor echipate cu parașute din avion, majoritatea au fost reale, iar filmarea a fost făcută cu ajutorul unui cameraman îmbrăcat într-un costum cu aripi.