25 nov. 2015 | 16:03

Se pare că iPad Pro nu salvează vânzările în scădere ale tabletelor Apple

ACTUALITATE
Se pare că iPad Pro nu salvează vânzările în scădere ale tabletelor Apple

Tabletele Apple sunt în continuare modelul de urmat când vine vorba de cum să dezvolți o tabletă competitivă. Totuși, în ciuda reputației excelente, iPad Pro stagnează, în timp ce tabletele Windows cresc în vânzări vertiginos.

Conform unei analize făcute de Strategy Analytics, tabletele Apple stagnează la un 22% din piață, în timp ce tabletele Windows au crescut în vânzări cu 58%, ajungând astăzi să dețină 10% din piață. E corect că acest număr e totuși infim, în comparație cu dominația absolută pe care o are Android de exemplu cu al său 68% din piață, însă merită menționat că până acum un an, doi, Apple domina piața tabletelor în întregime.

Analiza prezice că până în anul 2019 vânzările tabletelor Microsoft se vor dubla ocupând 18% din piață, în timp ce principalul lovit de succesul Redmont-ului vor fi tabletele Android, ce vor cunoaștere o scădere în vânzări până vor deține 59% din piață, iar Apple va cunoaște o creștere de abia 23%.

Strategy Analytics

Așa cum probabil vă așteptați, principalul motiv al creșterii în popularitate a tabletelor Windows este, evident, prețul. Fiind de o calitate relativ superioară, și bucurându-se de o interfață grafică veselă și cât de cât intuitivă, tabletele Microsoft pot fi o alternativă viabilă nu neapărat pentru clienții Apple ci mai ales pentru cei care folosesc Android.

Totuși, dominarea pieței va rămâne pentru multă vreme în mainile tabletelor Android, în primul rând datorită familiarității pe care majoritatea utilizatorilor de telefoane tot cu Android o vor avea utilizand tabletele. Drept dovadă e faptul că Microsoft nu se bucură de același succes atunci când vine vorba de mobile.

Conform unui raport Ericsson 75% dintre utilizatorii de Windows Phone aleg să migreze pe mobile Android sau Apple după experiența folosirii unui Windows Phone. Același raport susține că marea majoritate alege Android, lucru care în mod direct va afecta și achiziția tabletelor în viitor. E clar că luând în considerare aceste două rapoarte, tabletele pe Android vor domina de departe pentru multă vreme piața, în timp ce Apple și Microsoft se vor bătea în aceleași limite de 20% din piață.