09 sept. 2015 | 16:45

Rusia blochează accesul către site-urile pentru adulți

ACTUALITATE
Rusia blochează accesul către site-urile pentru adulți

Rusia continuă războiul cu mediul online și lovește cu un nou act de cenzură. De data aceasta, vizate sunt mai multe site-uri pentru adulți, printre care și PornHub.

Săptămâna aceasta, Rusia a blocat accesul către site-ului pentru adulți Pornhub, dar și zece alte astfel de pagini, după ce o instanță judecătorească a decis că au încălcat legile cu privire distribuția de material licențios. Roskomnadzor, organul principal de control al conținutului de pe Internet, a publicat un comunicat pe pagina sa Web prin care anunța blocarea site-urilor cu un nivel ridicat de nuditate. Potrivit celor de la The Moscow Times, Pornhub afișa marți dimineață anunțul conform căruia a fost blocat din cauza faptului că promova conținut ilegal.

Cu toate că nu se știe exact care a fost conținutul care a atras după sine interdicția Rusiei, ordinul judecătoresc stipulează faptul că a fost încălcată legea referitoare la protecția copiilor împotriva „informațiilor dăunătoare” și că aceste site-uri produc și distribuie pornografie în mod ilegal.

Roskomnadzor a avertizat printr-o declarație faptul că distribuirea unui conținut pornografic considerat ilegal este un act condamnabil cu închisoare de la doi la zece ani.

Autoritățile rusești și-au creat un obicei din a cenzura conținut pe site-uri sau rețele sociale, atacând pornografia online și în trecut. În aprilie, Roskomnadzor își anunța planul de a bloca 136 de site-uri pentru adulți, inclusiv varianta rusească a xHamster. Totuși, lista nu includea Pornhub, care este unul dintre cele mai vizitate pagini de Internet din întreaga lume.

O altă acțiune de cenzură a avut loc mai recent, când legiuitorii Rusiei s-au năpustit asupra unor site-uri precum Reddit și Wikipedia. În august, Rusia a blocat accesul către Reddit, o sursă importantă de informare și relaxare, din cauza unei amenințări referitoare la cultivarea de ciuperci psihedelice. Iar, mai apoi, Wikipedia a căzut victima rușilor din cauza unei pagini care oferea informații despre un soi de cannabis. În ambele cazuri conducerea site-urilor a luat măsuri și a editat conținutul astfel încât să fie conform normelor stabilite de cei din guvern.