Românii de la ARCA lansează primul lor hoverboard

Românii de la ARCA lansează primul lor hoverboard
Bogdan Cristea
13:54 24.12.2015

ARCA, o companie românească activă în Statele Unite, a lansat de curând un hoverboard extrem de interesant.

ArcaBoard hoverboard

ARCA Space este o companie de inginerie aerospațială, cu sediul în Las Cruces, New Mexico, al cărei obiectiv principal este explorarea spațială. A fost înființată în România în anul 1999, însă, ulterior, din diverse motive, și-a mutat toate operațiunile în Statele Unite ale Americii. Acum, compania ARCA Space Corporation a anunțat cel mai important dispozitiv al său: ArcaBoard.

După cum probabil v-ați dat seama, avem de-a face cu un hoverboard oarecum similar celui folosit de Marty McFly în Back to the Future. Conform unui comunicat remis Playtech, ArcaBoard este o mașină zburătoare propulsată electric, având 272 cai putere și 203,000 W, fiind unul dintre cele mai puternice și mai ușoare vehicule personale create vreodată. Din câte se pare, acesta este un vehicul personal care se poate deplasa în orice direcție posibilă, înainte și înapoi, cu un preț de achiziție de aproximativ $19,900.

ArcaBoard

În cazul în care sunteți interesați de un asemenea vehicul, veți fi fericiți să aflați că acesta poate fi comandat deja, însă livrările nu vor începe decât pe 15 aprilie, anul viitor. “ArcaBoard este un vehicul revoluționar. În ultimii 17 ani, am dezvoltat tehnologii aerospațiale care ținteau către cer. Acum, am folosit cunoștințele însușite pentru a dărui oamenilor o tehnologie uimitoare, pentru a împlini un vis fundamental al omului. Visul de a zbura”, a declarat Dumitru Popescu, Președinte ARCA Space Corporation.

ArcaBoard este construită din materiale compozite, având o greutate de 82 kg. Această tehnologie permite unei persoane cu greutatea de maxim 110 kg să zboare. Vehiculul poate să zboare la o înălțime de 30 cm cu viteze de până la 20 km/h. Performanța, însă, este limitată de senzorii cu care este echipată. Anduranța maximă este de 6 minute, dar cu accesoriul ArcaDock, bateriile pot fi reîncărcate în 35 minute.

Etichete:
loading...