Primul astronaut britanic ajuns pe Stația Spațială a sunat din spațiu și a greșit numărul
Astronauții sunt supuși la presiuni enorme, iar dacă mai ești și primul astronaut britanic care ajunge pe Stația Spațială Internațională, cel mai probabil, emoțiile sunt până la cer și deasupra lui.
O dovedește o ”gafă” făcută de Tim Peake, care a ajuns la bordul SSI la jumătatea lunii demebrie. Acesta a publicat pe Twitter o întâmplare amuzantă care pus-o în dificultate pe o femeie din Marea Britanie.
Acesta a încercat să dea un telefon de la bordul navei, însă a greșit numărul.
„Alo, bună ziua, este cumva Pământul?”, a întrebat britanicul. „Nu, aţi greşit numărul!”, i-a răspuns o femeie.
Ulterior, Tim Peake a scris pe Twitter: „Vreau să-mi cer scuze faţă de doamna pe care am sunat-o din greşeală şi am întrebat-o: „Alo, Pământul? Nu a fost vorba de o farsă, pur şi simplu am greşit numărul”.
Tim Peake are 43 de ani și se pregătește să participe din spaţiu şi la Maratonul de la Londra din 24 aprilie 2016, potrivit Mediafax.
El vrea să parcurgă 42,1 kilometri pe o bandă de alergare de la bordul SSI, pe 24 aprilie, în aceeaşi zi în care peste 37.000 de alergători vor participa la Maratonul de la Londra. Viteza sa va fi urmărită, iar o aplicaţie de pe iPad-ul său îi va arăta străzile din Londra, ca şi cum acesta s-ar afla în cursa de pe Pământ.