Primele imagini cu un obiect din Centura lui Kuiper au fost surprinse de New Horizons
Centura lui Kuiper este un câmp uriaș format din reziduuri cosmice, asteroizi, comete și planete pitici, aflat la marginea sistemului nostru solar. Cum New Horizons a trecut deja de Pluto, cea mai îndepărtată planetă de Soare, Centura lui Kuiper este următorul obiectiv al navetei. Nu a durat mult și primele obiecte din acestă zonă deja încep să fie observate de New Horizons.
Imaginile surprinse de New Horizons, reprezintă, astfel, primul obiect din uriașa centură de reziduri aflată la marginea sistemului solar. Numit 1994 JR1, obiectul este este plasat la 5,3 miliarde de kilometri de Soare, însă abia la 280 de milioane de kilometri de New Horizons. Obiectul a fost surprins la acea distanță de obiectivul Long Range Reconnaissance Imager (LORRI) al navetei pe 2 noiembrie 2015.
În gif-ul de mai sus, obiectul apare în patru cadre separate făcute la un interval de o oră între ele. 1994 JR1 are un diametru de 150 de kilometri și rămâne în continuare neidentificat. Centura lui Kuiper este de altfel o zonă extrem de populată cu tot felul de obiecte spațiale cum ar fi comete, asteroizi sau planete pitici, iar obiectul ar putea fi oricare dintre acestea.
Ce a surprins pe cercetători este faptul că acest obiect aduce Centura Kuiper de 15 ori mai aproape decât se știa înainte, de vreme ce este cel mai apropiat obiect, din faimoasa zonă externă sistemului nostru solar, surprins vreodată.
Din păcate nu se știe dacă NASA va dori să exploreze Centura lui Kuiper mai departe. Chiar și așa, nava merge înainte, și e posibil ca în drumul spre următoarele obiective spațiale să-i mai iasă în calea ei obiecte din Centura lui Kuiper.