29 mai 2015 | 12:20

Prima crimă din istoria omenirii este mai veche decât ai fi crezut

ACTUALITATE
Prima crimă din istoria omenirii este mai veche decât ai fi crezut

În Biblie, crima care a schimbat omenirea este cea săvârșită de Cain contra fratelui său Abel. În realitate, lucrurile stau puțin altfel și oamenii de știință au acum informații cu privire la cea care ar putea fi prima crimă din istoria omenirii.

Evoluția este un lucru interesant și plasează omul pe o traiectorie dificilă, care presupune că a trebuit să se lupte pentru teritoriu, să se adapteze condițiilor meteo, dar și condițiilor terestre. Asta face ca omenirea să nu fi început când spune Biblia, ci cu sute de mii de ani mai în urmă. Acum, dovezile descoperite cu privire la prima crimă săvârșită de om arată că s-ar fi petrecut cu aproape jumătate de milion de ani în urmă.

Fragmentele unui craniu a cărui „vârstă” a fost fixată la 430.000 de ani au dezvăluit semnele primei crime confirmate din istoria omenirii. Cercetătorii au folosit tehnicile moderne, cum ar fi datare cu carbon, pentru a determina vechimea și au aflat că victima a fost, cel mai probabil, ucisă cu două lovituri aplicate asupra capului, înainte de a fi aruncată într-o peșteră, conform FoxNews. Situl unde au fost descoperite cele 52 de fragmente de craniu pe care cercetătorii le-au analizat sunt în Sima de los Huesos, adică Peștera oaselor, din munții Atapuerca, din nordul Spaniei.

Cele doua găuri din craniu, la distanță mică una față de cealaltă, sunt situate deasupra ochiului stâng. După cum au fost provocate, s-a ajuns la concluzia că au fost produse cu un obiect și nu puteau apărea în cazul unei căderi.

Scrie despre lucruri serioase care enervează oameni neserioși. vezi toate articolele