Porsche alege Apple CarPlay, pentru că Android Auto furnizează prea multe date

de: Ștefan Neculai
07 10. 2015

Atât Apple CarPlay, cât și Android Auto de la Google pot transforma autovehiculele obișnuite în mașini conectate, dar, potrivit Porsche, o aplicație are un mare avantaj față de cealaltă.

Potrivit celor de la Motor Trend, nemții de la Porsche au ales sistemul de infotainment de la Apple, în detrimentul celui de la Google, pentru noul Carrera 911, deoarece sistemul de la Android Auto trimite prea multe date către Google.

Android Auto urmărește variabile precum viteza de deplasare a mașinii, poziția volanului, temperatura fluidelor și informații despre motor, care mai apoi sunt trimise către Google. CarPlay de la Apple, pe de altă parte, verifică doar sistemul de propulsie pentru a se asigura că mașina este în mișcare. Aparent, Porsche nu a dorit să semneze un contract care să permită trimiterea unei cantități atât de vaste de informații către Google, deoarece compania consideră că acele detalii fac ca mașinile lor să fie speciale, iar acele informații nu trebuie să fie publice.

Încă nu este sigur dacă oferta de la Google este standard pentru toate companiile constructoare de mașini, sau dacă a fost concepută special pentru Porsche, dar este evident că ridică anumite întrebări despre cantitatea de informații trimisă de mașinile ce se folosesc de Android Auto, și ce fac cei de la Google cu aceste date. Decizia Porsche reprezintă o măsură restrictivă pentru utilizatorii Android, dar, cine plănuiește să-și achiziționeze un nou Carrera, cel mai probabil își permite și un iPhone care să fie compatibil cu autoturismul.