Pentru 3.200 de dolari poți fi posesorul unui iPhone cu adevărat special

Pentru 3.200 de dolari poți fi posesorul unui iPhone cu adevărat special
17:58 07.10.2015

Nici nu s-au lansat bine noile iPhone-uri și deja și-au făcut apariția câteva variante cel puțin dubioase.

Desigur, poți cumpăra un iPhone 6S la fel ca toți ceilalți, dar ai fi mult mai deosebit dacă ai fi posesorul unui iPhone de 3.200 de dolari, preț pe care îl plătești pentru a-ți arăta admirația pentru conducătorul Rusiei.

Caviar, o companie de bijuterii din Rusia, care a lansat mai variante de lux ale telefoanelor de la Apple, a creat un 6S ce are încrustat pe spate, cu aur, capul lui Vladimir Putin.

Denumit „Caviar Ti Gold Supremo Putin Anniversario Edizione 63”, compania a lansat telefonul pentru a sărbători aniversarea celor 63 de ani împliniți de conducătorul Rusiei. Cum ni se pare și normal, doar 63 de unități vor fi produse.

Spatele telefonului este confecționat din titaniu cu detalii din aur care includ profilul lui Putin, emblema Rusiei și o placă ce conține un vers din imnul național al țări. Naționaliștii care vor decide să cumpere un asemenea exemplar, îl vor primi într-o luxoasă cutie de lemn.

putiniphone

Specificațiile nu diferă de cele ale variantelor obișnuite de iPhone 6S, dar vor fi disponibile doar două dintre acestea: cea de 64GB și 128GB. Prețul pentru prima variantă va fi în jur de 3.200 de dolari, în timp ce pentru versiunea de 128GB, doritorii vor trebui să scoată 3.400 de dolari din buzunare.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI