O poză 4D cu inima ta ți-ar putea salva viața [VIDEO]
Probabil ultimul lucru pe care te-ai gândi să îl printezi 4D ar fi inima ta. Totuși, acest lucru te-ar putea salva, iar metoda folosită e atât de sigură, încât a fost folosită pentru a face poze fetușilor.
Tehnologia folosește unde de sunet pentru a crea imagini în același mod în care un sonar poate localiza elemente sub apă. Ultrasunetele cardiace folosite în prezent furnizează imagini cu o secțiune a inimii, ceea ce face identificarea posibilelor zone cu probleme o provocare pentru doctori. Acest proces este, așadar, incomplet și inexact.
Cei de la General Electric au dezvoltat un software care poate analiza toate datele colectate în timpul unei examinări cu ultrasunete, spre a le procesa într-o imagine video a organului în acțiune. Potrivit doctorilor, o mașinărie de acest tip produce imagini atât de detaliate încât se poate observa cum fluxul sangvin este afectat de cheagurile de sânge formate în artere, scriu cei de la Gizmodo.
[related]
O versiune 4D similară a fost dezvoltată anterior pentru a obține imagini ale fetușilor din utere artificiale. Oricum, această combinație software/hardware destinată examinării cardiace are și câteva funcții neutilizare până acum. De exemplu, tehnologia folosită pentru fetușii despre care vorbim a fost optimizată pentru a arăta pielea într-o singură culoare, într-un efort de a arăta plăcut pentru părinți. Pe de altă parte, tehnologia cu ultrasunete cardiace este creată pentru a arăta inima în diverse culori, pentru a stabili mai ușor un diagnostic.