08 dec. 2015 | 18:38

Noua carcasă Apple rezolvă problemele cu bateria de iPhone

ACTUALITATE
Noua carcasă Apple rezolvă problemele cu bateria de iPhone

Apple a lansat prima sa carcasă pentru extinderea autonomiei bateriei de pe iPhone 6S și 6S Plus.

Există un început pentru toate. Cei care credeau, de exemplu, că Apple nu va produce niciodată carcase de iPhone pentru îmbunătățirea autonomiei tocmai au fost contraziși de compania din Cupertino. Noul accesoriu lansat pe piață de către aceasta nu este chiar cel mai ieftin pe care îl veți găsi în magazine, prețul său fiind de 99 de dolari. După cum ne amintește site-ul Phonearena, carcasa nu este disponibilă decât pentru telefoanele iPhone 6 și 6S, ambele dotate cu ecrane de 4,7 inci.

Astfel, versiunile 6 Plus și 6S Plus, ambele având ecrane de 5,5 inci, nu pot beneficia încă de accesoriul respectiv, însă Apple cel mai probabil va rezolva problema în viitorul apropiat. Noua carcasă include un acumulator de 1.877 mAh, care crește în mod considerabil autonomia baterie telefonului. Veți putea vorbi la telefon încă 25 de ore, sau veți putea naviga pe net încă 18 ore.

La fel ca multe alte carcase de acest fel, produsul celor de la Apple vine cu o protuberanță pe spate, este construit din microfibră și va fi disponibil în două culori: alb și gri. În cazul ultimelor telefoane Apple, includerea unui ”taptic engine” pentru 3D Touch a dus la o reducere cu 5% a capacității bateriei de pe dispozitivul mobil. Totuși, Apple susține că telefonul are o autonomie la fel de bună precum modelul de anul trecut, grație optimizărilor incluse în update-ul la cea mai nouă versiune de iOS.