29 dec. 2015 | 12:07

Noii ochelari Google Glass te vor dezamăgi

ACTUALITATE
Noii ochelari Google Glass te vor dezamăgi

Zvonuri privind lansarea unei noi versiuni de Google Glass circulă de ceva timp, iar acum vedem și primele imagini cu următoarea pereche de ochelari inteligenți. 

Ochelarii Google Glass sunt una dintre cele  mai futuriste invenții pe care le-am văzut în ultimii ani, dar s-au dovedit a fi atât problematici, cât și neatrăgători publicului larg. Google a decis, astfel, să nu îi mai facă disponibili consumatorilor, iar singurii care au putut pune mâna pe ei cu ușurință au fost dezvoltatorii.

De la Google Glass 2.0 lumea avea așteptări mari, iar designul era un punct important pe care gigantul din Mountain View ar fi trebuit să-l rafineze, dar primele fotografii cu dispozitivul ne arată aspectul cu care suntem deja familiarizați și despre care nu putem spune că e tocmai inspirat.

Versiunea a doua a ochelarilor inteligenți a ajuns la FCC, iar fotografia de mai jos ne arată cum vor arăta aceștia. Gadgetul se va putea monta peste ochelarii obișnuiți și vor avea o prismă ceva mai mare, pentru a afișa mai bine informațiile. Vor avea o singură baretă, dar este interesant cum vor sta la ochi fără să cadă.

Potrivit unor zvonuri încă neconfirmate, Google ar încerca să împingă gadgetul Glass către mediul business și către cel științific, iar din această cauză, producătorul nu s-a chinuit prea tare să modifice designul.

La interior, Google ar fi integrat un procesor Intel Atom, care ar asigura o performanță mai bună și ar deschide noi posibilități privind aplicațiile.

google glass