Metalul de o sută de ori mai ușor decât polistirenul, revoluția de la Boeing
Gigantul industriei aerospațiale, Boeing, a creat cel mai ușor metal din lume, care poate revoluționa industria aeronautică.
Structura de metal creată de Boeing este atât de ușoară încât o mostră a acesteia poate sta, fără probleme, în vârful unei păpădii. Descoperirea revoluționară pare a fi, conform celor de la Boeing, de o sută de ori mai ușoară decât polistirenul și ar putea reprezenta viitorul industriei aeronautice.
[readmore]
Materialul, denumit Microlattice, este o structură 3D de polimer, cu un interior gol în proporție de 99.99%. Oamenii de știință au găsit inspirația pentru acesta chiar printre noi, oamenii. Materialul revoluționar este inspirat de oase, care au un exterior solid, dar la interior sunt aproape goale, dar totuși cu o structură solidă. Microlattice este conceput din tuburi goale interconectate, fiecare fiind de o mie de ori mai subțire decât un fir de păr uman.
Boeing a publicat un clip video în care putem vedea oamenii de știință demonstrând cât de ușor este materialul, mișcându-l cu o simplă suflare, acesta plutind pe podea ca o pană. Deși este extrem de ușor, structura sa inteligentă îi permite să se contracte pentru a absorbi energia exercitată asupra sa. Tot în filmuleț putem vedea cum materialul este strivit și răsucit, ca mai apoi să-și reia forma inițială.
Unul dintre oamenii de știință care a lucrat la proiect mărturisește că materialul ar putea împiedica spargerea unui ou aruncat de la etajul 25, dacă acesta ar fi înfășurat în Microlattice. Rezistența și faptul că este atât de ușor va permite ca avioanele să consume mult mai puțin combustibil.
Desigur, pentru că are o greutate infimă, materialul nu ar putea fi utilizat în construirea unui întreg avion, dar se poate face util în înlocuirea altor materiale mai grele folosite pentru construirea podelei, scaunelor sau a pereților din cabină.