Lexus a construit mașina care îți simte bătăile inimii [VIDEO]

de: Andrada Bonea
23 07. 2015

Evident, oricât le-am iubi, nu ne gândim la mașini ca la niște ființe vii, decât în filme precum Christine sau Cars. Cei de la Lexus, însă, au decis să ne schimbe percepția și să lumineze un RC-F în ritmul bătăilor inimii.

Oricât ar suna de SF, mașina este un concept creat de Lexus și M&C Saatchi din Australia, prin care se urmărește o conectare și mai adâncă a mașinii și șoferului. Automobilul este acoperit în vopsea care strălucește atunci când primește un impus electric. Panourile sunt conectate cu bordul, care primește date de la senzorii atașați de corpul șoferului. Pe măsură ce acestuia îi crește sau îi scade pulsul, mașina se luminează în același ritm.

[related]

Este ca o extensie de dispozitiv purtabil, cu deosebirea că aici mai degrabă dispozitivul te poartă pe tine. Lexus plănuiește să creeze mașini capabile să recunoască emoțiile șoferului. Dacă acesta se enervează sau devine foarte obosit, mașina ar putea reacționa corespunzător, prevenind accidentele. Deocamdată, este doar un concept, iar Lexus nu are în plan să adauge funcția mai multor mașini deocamdată, potrivit The Verge.