Leacul pentru cancer ar putea veni de la una dintre cele mai periculoase insecte
Cancerul este una dintre cele mai grave boli ale secolului 21, pentru care se caută în mod constant tratamente. O descoperire recentă ar putea indica un tratament într-un loc neașteptat: cuiburile de viespi.
Se pare că veninul de la Polybia paulista conține un ingredient care ar putea fi o armă puternică în lupta împotriva cancerului. Investigațiile ulterioare asupra toxinei Polybia-MP1 arată faptul că a aceasta poate ținti doar celulele canceroase, fără a le afecta pe cele sănătoase, potrivit celor de la Geek.
Paul Beales de la Univesitatea Leeds din Marea Britanie, principalul autor al studiului, a specificat că această toxină nu este un leac în sine. Ar putea fi folositor în diverse terapii, care ar combina simultan mai multe medicamente, astfel încât mai multe părți ale celulei canceroase să fie atacate în același timp.
Țintirea selectivă este posibilă datorită compoziției mebranei celulelor canceroase. Fosfolipidele celulelor bolnave sunt dispuse în exteriorul membranei, confruntându-se cu mediul extern, în timp ce, în cazul celulelor normale, acestea sunt dispuse în interior. MP1 poate rupe membrana, interacționând cu fosfolipidele.
João Ruggiero Neto de la Universitatea São Paulo din Brazilia, co-autor al studiului, a descris efectele ca fiind imediate. Se pare că imediat ce MP1 ajunge la celulă, se formează pori suficient de mari încât să permită moleculelor de ARN și proteinelor să iasă din celulă.
Cercetarea are un potențial imens pentru extinderea studiilor asupra tratamentelor împotriva cancerului. Este încă în teste, deocamdată, pentru că oamenii de știință trebuie să fie siguri că veninul este într-adevăr selectiv și netoxic pentru celulele normale.