18 aug. 2015 | 22:40

Intel te scapă de parole cu o brățară care ar putea debloca orice gadget și orice ușă

ACTUALITATE
Intel te scapă de parole cu o brățară care ar putea debloca orice gadget și orice ușă

Faptul că parolele pot fi destul de ușor de spart nu mai este un secret pentru nimeni, iar pe măsură ce sunt mai sigure, sunt și mai complicat de introdus cu rapiditate.

Numeroase companii vorbesc despre eliminarea parolelor, iar Intel a arătat un prototip de gadget care ar putea face acest lucru, în cadrul Intel Developers Forum 2015.

Cum ar fi să ajungi la birou și laptopul să se deblocheze automat, ca tu să te poți apuca imediat de muncă? Cum ar fi să îți lași telefonul fără grijă pe masă și să nu te gândești că vreun coleg curios ar putea să îți citească mesajele? Sau să nu mai trebuiască să îți cauți cartela de la intrare de fiecare dată când faci o pauză de țigară?

Aceste probleme ar putea să nu mai existe în viitorul apropiat. Brian Krzanich, CEO Intel, a prezentat, în cadrul IDF 2015, o brățară merită să aducă securitatea în era gadgeturilor purtabile și a interacțiunilor fără atingere.

Cu toate că nu a detaliat exact ce tehnologie folosește, clar este că brățară ține cont de proximitatea dintre utilizator și gadgeturile sale, deci cel mai probabil este vorba de Bluetooth. Partea bună este că nu va trebui să îți faci griji dacă cineva îți ia brățara sau dacă o pierzi, deoarece dispozitivele tale nu vor rămâne vulnerabile. Mai exact, în momentul în care gadgetul este scos de la încheietură, va fi nevoie ca posesorul să reautorizeze gadgetul introducând parola.

Krzanich nu a specificat când ar putea deveni realitate acest gadget, dar un lucru e clar: dacă giganți precum Intel s-au săturat de parolele clasice, acestea nu vor mai exista pentru mult timp.

Fotografii realizate cu Fujifilm X-E1, aparat disponibil la F64