22 sept. 2015 | 13:26

Imprimantele 3D i-ar putea ajuta pe cei ce suferă de paralizie

ACTUALITATE
Imprimantele 3D i-ar putea ajuta pe cei ce suferă de paralizie

Oamenii de știință au reușit să refacă țesutul nervos cu ajutorul unor componente printate 3D.

Regenerarea nervilor este un proces extrem de complex, motiv pentru care mulți susțin că afecțiunile lor sunt permanente. În cazuri extreme, acestea pot duce chiar și la paralizie, după cum scrie site-ul BGR. De ceva timp, însă, cercetătorii din toată lumea experimentează diverse metode prin care pot ajuta țesutul nervos să se regenereze. Una dintre cele mai interesante metode presupune folosirea unor componente printate 3D. Până de curând, însă, aceasta nu fusese utilizată decât în cazul nervilor în linie dreaptă.

Regenerare nervi

Acum, o echipă de cercetători din cadrul mai multor universități din Statele Unite a aplicat cu succes această metodă în cazul unor nervi cu forme complexe. Este vorba, mai exact, despre unul în forma de ”Y”. Pentru început, medicii au scanat nervul sciatic al unui șoarece, iar apoi au printat un ”ghid”. Acesta este, de fapt, un element cu o formă identică, în interiorul căruia ar urma să se dezvolte nervii. Pentru a accelera procesul de regenerare, ghidului i-au fost adăugate diverse elemente chimice care ar stimula creșterea nervilor.

Ghidul a fost plasat la capetele nervilor, iar într-o perioadă de 10-12 săptămâni, cobaii și-au recăpătat abilitățile locomotorii. Ca de obicei, va fi nevoie de alte teste până când această metodă va putea fi folosită și în cazul oamenilor. În cazul în care se va dovedi de succes, aceasta le-ar permite medicilor să trateze sute de mii de oameni din toată lumea.