31 iul. 2015 | 10:51

Google reinventează Glass așa cum trebuia să o facă de la început

ACTUALITATE
Google reinventează Glass așa cum trebuia să o facă de la început

Google Glass era gadgetul care ne-ar fi putut împlini visurile SF din copilărie. Deși gigantul Google a anunțat că revoluționarii ochelari nu vor mai fi comercializați, se pare că nu va renunța, totuși, definitiv la ei.

Dacă în rândul consumatorilor independenți nu a avut succesul scontat, se pare că noii Google Glass vor fi destinați mai degrabă utilizării în întreprinderi, inclusiv în spitale și fabrici. Cea mai mare problemă a acestui dispozitiv a fost mereu aspectul. O persoană cu Google Glass pe nas mereu sare în evidență, iar cei de la Google nu au reușit să rezolve această problemă nici cu a doua versiune, care se monta peste o pereche de ochelari obișnuiți.

Se pare, însă, că noul model va arăta chiar ca o pereche obișnuită de ochelari și va fi adaptat utilizării în exteriorul locuinței, scriu cei de la RecodeDe asemenea, va prezenta un mic ecran în partea superioară dreaptă a unghiului de vedere al utilizatorului, spre deosebire de afișarea imaginii în centru, precum ODG R7 sau Microsoft HoloLens.

Proiectul a fost preluat de Tony Fadell anul acesta, iar pe lângă adaptarea gadgetului pentru utilizatorul obișnuit, acesta a promis și eventuale îmbunătățiri de hardware și software. El a declarat, acum nu mult timp, că vede purtabilele ca un domeniu în care Google ar trebui să facă investiții pe termen lung.