19 aug. 2015 | 07:04

Google OnHub e, poate, cel mai inteligent şi performant router

ACTUALITATE
Google OnHub e, poate, cel mai inteligent şi performant router

Într-o mutare destul de interesantă a gigantului din Mountain View, tocmai a fost lansat oficial unul dintre cele mai performante routere, Google OnHub.

Reţelele wireless din casă au devenit mult mai solicitate decât în urmă cu câţiva ani, când aţi cumpărat ultimul vostru router. Ca urmare în curând vom fi asaltaţi de router wireless inteligente, capabile să se adapteze dinamic atât la cerinţele de trafic ale anumitor dispozitive cât şi canalul de comunicaţii wireless care este mai puţin populat. Din acest nou val de routere face parte şi noul Google OnHub.

Deşi nu se aşteptau mulţi ca Google să intre pe piaţa de routere, printr-o colaborare cu cei de la TP-Link, americani au lansat un dispozitiv foarte similar estetic cu cea mai nouă generaţie de Apple AirPort Extreme. În plus, precum soluţiile de reţelistică de la Apple, configurare Google OnHub şi monitorizarea statisticilor legate de trafic se realizează folosind o aplicaţie de mobil, pentru Android sau iOS. La interior însă, vorbim de o cu totul altă mâncare de peşte.

Are 13 antene pentru semnal foarte bun, indiferent de grosimea pereţilor.

Pe lângă compatibilitatea cu cele mai noi standarde 802.11 b/g/n/ac dual band pe 2,4 şi 5 GHz, acest gadget promite o viteză maximă pe wireless de 1700 Mbps. În plus, la fiecare 5 minute scanează împrejurimile pentru a adopta rapid canalul wireless cu cel mai redus grad de congestionare. Pe lângă portul de internet gigabit, singura sa limitare este dată de unicul port LAN gigabit. Ca urmare, dacă aveţi mai multe aparate în casă pe care le conectaţi cu fir la reţea, veţi avea nevoie de un switch suplimentar.

Pe partea de funcţii smart, OnHub ţine minte traficul generat de fiecare dispozitiv conectat la reţeaua wireless şi încearcă să-i aloce şi pe viitor aceeaşi bandă de internet într-un mod dinamic. Pentru a facilita interacţiunea cu el şi a vă ţine la curent cu diverse probleme, routerul Google include până şi un difuzor. Dacă vreţi să vă conectaţi un hard disk sau un router în reţea, o puteţi face prin intermediul portului USB 3.0 de pe spatele său. Printre standardele de comunicaţii suportate se numără şi Bluetooth Smart, Google Weave şi Zigbee.

Preţul pentru Google OnHub este de 199 dolari şi va ajunge la primii utilizatori în aproximativ două săptămâni. Din păcate, nu ştim dacă va fi disponibil prea curând şi în Europa.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele